(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Acum vreo lună şi ceva am cumpărat o bicicletă, după ce am amânat treaba asta de mai multe ori. Amărâta de 350 de lei deja face zgomote şi i se ia vopseaua – acum înţeleg de ce trebuie să investeşti milioane serioase într-o bicicletă de marcă.
Am mers de câteva zeci de ori prin Bucureşti, pe distanţe destul de lungi. În afară de faptul că transpir mai mult decât atunci când gândesc intens, sper să mai dau jos din burta întâlnită deseori la persoanele care nu văd decât ecranul laptop-ului în faţa ochilor.
Încerc să merg cât mai mult pe bicicletă acum, că tot este vacanţă. Va fi mai greu după începerea şcolii să o folosesc, pentru că va trebui să-mi car laptop-ul în spate. Am făcut asta o dată însă şi nu a fost aşa de rău. Aşa că acum mă dau specialist şi vă ofer…
Câteva sfaturi
– Prin Bucureşti, trebuie evitate “pistele”, o ruşine pentru un oraş cu iz european cum ne dăm. Sunt periculoase, pline de obstacole şi pietoni, foarte înguste şi trasate ilogic. Cea mai periculoasă acum cred că este cea trasată pe trotuarul de pe Bd. Cantemir. Când eşti pe pistă totuşi şi trotuarul e destul de larg, nu te jena să claxonezi pietonii care merg pe pistă, în loc să-i ocoleşti. Numai aşa ne putem educa.
– Seara, luminile publice dinspre trotuar se aprind mai târziu decât cele dinspre stradă şi asfaltul este denivelat şi întrerupt de miile de guri de canal specifice oraşului nostru drag. Deci, nu-ţi uita luminile acasă!
– Este bine să te dotezi cu lumini în faţă şi în spate, eventual şi o vestă reflectorizantă. Eu mi-am luat şi mănuşi fără degete şi cred că va fi cazul să-mi iau şi cască (nu de alta, dar e obligatorie oricum). Nu uita de un set de chei pentru urgenţe şi o pompă.
– Pe stradă se merge destul de bine. E indicat să ţii dreapta cât poţi de mult, dar uneori merg şi pe mijlocul benzii când consider că apropierea prea mare de trotuar m-ar pune în dificultate.
– Trebuie să eviţi prin stânga maşinile parcate, nu prin dreapta, chiar dacă ai avea loc. Când le ocoleşti prin stânga, ia o distanţă de vreo doi metri, pentru că de câteva ori şoferii au deschis uşa maşinilor parcate fără să se asigure.
– Când mergi pe stradă, e bine să ai nervii tari şi să nu reacţionezi când eşti claxonat, mai ales că ai respectat regulile de circulaţie. Mă felicit în gând că m-am născut băiat, pentru că fetele au de îndurat un tratament bădărănesc specific şoferilor români.
– Nu te sfii să întinzi mâna când faci la stânga mai ales, dar ai grijă să te uiţi în spate după maşini. Dacă nu eşti sigur că mai poţi stăpâni bicicleta cu o singură mână ca să iei virajul, trage pe dreapta şi treci pe trecerea de pietoni.
– Mănâncă ceva înainte şi bea lichide (mai uşor cu vinul sau berea, însă). Nu e bine să pedalezi nehidratat şi cu stomacul gol, te vei simţi foarte obosit la opriri.
– Dacă mergi în locuri unde e bine să nu arăţi ca un muncitor la canal proaspăt ieşit din tură, ia-ţi un tricou de schimb, un prosop şi un deodorant. Le poţi pune într-un rucsac mic sau într-o pungă prinsă pe portbagaj.
– Nu te hazarda să transporţi obiecte sau greutăţi mari. Important e să ajungi tu cu bine la destinaţie, nu bagajele.
– Pe cât posibil, evită străzile şi orele aglomerate. Eşti cu bicicleta, deci o poţi lua pe străduţe înguste sau pe trotuare, în sens invers (pe străzile cu sens unic pentru maşini). Ideea e să ajungi cât mai repede la destinaţie, dar în siguranţă.
– Dacă întâlneşti biciclişti pe traseu, nu te lua la întrecere doar ca să-ţi arăţi forţele. S-ar putea ca ei să fie mai experimentaţi şi vei obosi foarte mult dacă sprintezi.
– Parchează-ţi bicicleta într-un loc public, unde să fie văzută. Eventual roagă un vânzător din zonă care o poate vedea să mai arunce o privire la ea din când în când. În toate cazurile, leag-o cu cel mai bun lanţ cu lacăt pe care ţi-l poţi permite, trecându-l peste un stâlp fixat în pământ şi peste roata din spate. Două lanţuri sunt o soluţie şi mai bună.
Cât despre centrul de închiriere recent deschis la Drept, iniţial m-am bucurat şi m-am gândit că poate fi un stimulent şi pentru alte iniţiative. Nu am înţeles însă de ce e aşa de scumpă închirierea, din moment ce unul dintre promotori este o bancă mare.
În al doilea rând cui se adresează acest centru? Tinerii din Bucureşti deschişi la minte şi care s-au săturat să înghită transpiraţia din tramvaie au oricum biciclete proprii. Turişti români în Capitală nu există, pentru că nu au ce vedea, iar cei câţiva trecători prin oraş vin cu treburi concrete şi stau puţin. Iar turiştii străini nu vor plăti vreodată 100 de lei numai ca să aibă pe urmă dreptul de a da încă 20 de lei pe o zi de închiriere. Şi nu cred că s-ar aventura cu bicicleta pe străzi când vor asista la corul de injurii şi claxoane din intersecţii.
Concluzia magistrală ar fi că Bucureştiul ar putea scăpa puţin de poluare, numai că aleşii noştri sunt cam inculţi şi au alte interese.
Taxe pe maşinile care intră în centru, descurajarea folosirii automobilelor mari în oraş, promovarea bicicletei prin preţuri mici la închiriere, educaţie în şcolile primare pe tema folosirii mijloacelor de transport alternative – iată câteva soluţii puse în practică în toată lumea, din China până în Norvegia.
Până atunci, rămânem îngălaţi, gipanaţi şi cu pistă de formula “nu ştiu cât” în centrul capitalei ţării. Deci, originali, că doar suntem “o insulă de latinitate”.
Felicitări pentru „biciclețit” :-)
Sunt sigur că te ajută să fii mai în formă, dar nu-s convins că te ajută și să slăbești.
Sper să încerc și eu pe pielea mea, curând.
Poţi încerca gratis dacă te dai bine pe lîngă Bucurenci: uite aici.
bai este genial 100 de ron pentru straini si 20 pentru romani? asa spera astia sa scape de trafic? … pai ar trebuii sa fie free sau modic … si da masinile cand intra in centru sa plateasca ele sumele alea de sus :)
Alexandru, nu ştiu la ce te referi. Poate te-ai pierdut în traducere undeva. Nu poate să fie gratis la noi, că se fură. Nici cu cardul, că nu ştim ce e ăla. Şi nici securizat digital, că-i avem pe băieţii de la Rm. Vîlcea care descuie orice treabă digitală.
Am uitat: de acord cu taxa de centru pentru maşini, hibridă sau nu. Facem şi noi o petiţie, ceva? Că doar Oprescu e deschis la minte. Sau e deschis la altceva? :-)