(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
Costică, dormi?
Dacă vă vine greu să credeţi că există săli de curs mai mici decât cele de la Etajul 6, ei bine, există. Într-o clasă de aproximativ cinci metri pătraţi, din incinta [abbr title=”Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale””]UNATC[/abbr] din Bucureşti, a avut loc pe 14 decembrie 2011 examenul celor din anul II, de la specializarea „Actorie Păpuşi-Marionete”.
Neştiind prea multe despre teatrul de păpuşi, mă aşteptam să văd oameni îmbrăcaţi în negru mânuind o bucată de lemn, încercând să-şi facă silueta cât mai puţin vizibilă, cum văzusem eu la Teatrul Ţăndărică, prin 1998. Însă, nu dădusem atenţie unui detaliu din afişul evenimentului; era vorba despre păpuşi Wayang. Probabil nu vă spune mare lucru termenul „Wayang”… Acest tip de păpuşi, specific teatrului indonezian, este manevrat de undeva din spatele unei cortine, marioneta fiind susţinută printr-un lemn de bambus prin care i se coordonează mâinile şi picioarele.
[quote style=”boxed”]Interesant a fost să aflu că fiecare student şi-a „cioplit” propria păpuşa într-o perioadă de aproximativ o lună. Au fost nevoiţi să se descurce singuri deoarece profesorul coordonator, Liliana Gavrilescu, „a fost prinsă în tot felul de proiecte; lucrează şi la Itsy Bitsy FM, dar nu a fost o problemă. Ne-am descurcat noi, am pus coatele invers, le-am întors, până la urmă a ieşit bine”, după cum au spus două studente.
Spectacolul în sine a fost unul reuşit. Mă aşteptam ca emoţiile să îi încurce, dar m-am înşelat. Dacă până la începerea examenului, holurile erau pline de fum de la ţigările celor implicaţi în proiect care se plimbau agitaţi dintr-un capăt într-altul, odată cu startul lui rolurile au fost luate în serios.
În aproximativ 45 de minute au fost prezentate şase momente. Pe aceeaşi scenă şi- au făcut apariţia personaje din opera lui Caragiale, Sorescu, Carlo Goldoni, dar şi altele, din diferite sketch-uri deja cunoscute, cum ar fi „Costică, dormi?”.
[quote style=”boxed”]Remarcabil a fost felul cum tinerii actori şi-au coordonat păpuşile, vocea, respiraţia. Le-am văzut cum tremurau, cum respirau sacadat, cum dormeau sau făceau flotări. Decorurile, muzica şi jocurile de lumini au fost şi ele bine gândite, fiecare moment venind cu ceva diferit.
Despre public pot spune că a fost unul receptiv, numeros şi cald. Aplauzele de la final şi zâmbetele celor prezenţi atât în sală cât şi pe scenă au făcut din acest examen să fie un succes. Studenţii au fost foarte implicaţi şi s-a văzut acest lucru în cele trei sferturi de oră.
Mădălina Pațachia, studentă în anul I
[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]La cursul de tehnoredactare, studenții din anul I au avut, printre altele, de realizat o publicație în echipă. Așa cum este firesc, n-am cerut numai paginare bună, ci și un conținut bun. Voi reproduce aici cele mai bune texte (comparativ vorbind) ale bobocilor. Textele sunt publicate fără intervenții la nivelul formei și conținutului. Urmăriți tag-ul PAO de pe acest blog.