Teoria vîscului în istoria recentă 6


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Sunt eu, V. V de la Vîscul. Nu mă recunoașteți pentru că m-am ofilit puțin. De 12 ani tind spre zări, dar mereu m-au oprit blocurile și cablurile și păsările. Dar cel mai mult mă împiedic de etajul 6 al blocului.

Părinții mei ar fi vrut să fiu salcie, cred. Dar nu mă puteam apleca atît de mult, de aia n-am fost deloc bun la sport. M-am înălțat cu ajutorul lor și am ajuns la nivelul trunchiului copacului din grădină. Am adunat în jur alte ramuri de vîsc și ne-am stabilit un scop clar: să ajungem la etajul 6 al acelui bloc din zare. Unele dintre ramuri au plecat spre alți copaci, mai vînjoși, mai generoși. Eu am crezut în zările mele. Am creat ceva din etaj, pentru că, paradoxal, constructorii trecuseră de la etajul 5 la etajul 7, ignorînd etajul 6.

Am ajuns acolo înfigîndu-mă în trunchiul acelui copac. I-am supt energia. Cel puțin asta-mi spuneau stejarii din jur – o el și o ea, încruntați, plini de mătrăgună, acuzîndu-mă că-i las fără lumină. Dar cum puteam eu, o simplă ramură de vîsc, să acopăr măreția stejarului mascul sau suplețea stejarului femelă?

Am rămas la etajul 6, încercînd să mă strecor prin labirinturi pe care nu le bănuiam atunci cînd eram jos, la baza trunchiului. Am creat o cale ușoară de a crește cu frunze cu tot dintr-o parte în alta a etajului. Am continuat să sug energie din Alma Mater, copacul etern, pentru a o da altor vlăstare.

Au fost o groază de furtuni. Știți cum se simt furtunile la etajul 6 al blocului? Ca amestecuri de voci, de amenințări, de zgomote de cuțite care se ascut, pentru a tăia ramuri. Soarele a abandonat etajul. Strălucea la 5, ba chiar și la 7, dar nu ne dezmierda cu lumina lui la 6.

Acum, nu știu ce credeți voi, dar ce poate face o amărîtă de ramură de vîsc fără soare? Oamenii nu se mai sărută cînd o zăresc, credincioșii nu o mai duc la biserică, fetele nu o mai ascund sub pernă pentru a visa frumos. Să se schimbe în salcie, deși e foarte tîrziu? Să se lase în voia furtunilor? Să se taie cu briceagul, pentru a se desprinde din copacul hrănitor?

V așteaptă misivele voastre, în cutiuța cucului, special amenajată pentru a le primi. La același etaj, știți voi. Hai, repede, soarele nu mă așteaptă, e ultima șansă!


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 gânduri despre “Teoria vîscului în istoria recentă