Tu chiar nu vezi nimic? 5

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Stau într-o Dacie veche, în 28 de grade la mijlocul lui mai. Am permis, dar stau în dreapta șoferului. L., tatăl, a intrat în liceu să-și ia băiatul acasă. El a fost șoferul pînă aici. Urmează să mergem la țară cu toții. Portiera e deschisă larg și văd frontispiciul liceului, un dreptunghi albastru cu litere albe.

Fantomele din hol

Se mișcă doar două vrăbii pe sîrma de curent electric de deasupra intrării în liceul buzoian, dar dă-le naibii, nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre o iluzie optică pe care o am acum: culoarul de intrare/ieșire e perpendicular cu mine și două umbre se leagănă ca niște corăbii în soare. Sunt două siluete abia perceptibile. În spatele lor, e L. Își aduce fiul la mașina în care mă aflu.

R. are tetraplegie spastică. Atunci cînd merge, se mișcă de parcă ar face breakdance. Pedalează însă foarte bine, vorbește decent și are cont pe Facebook. Îl ține de mînă pe A., colegul de liceu care va merge la el acasă, la țară, weekend-ul ăsta.

Ce tre să știți despre A.? Tatăl lui A. îl sună pe fiul lui din cînd în cînd, să vadă dacă e bine acolo, la liceul din Buzău. L., (tatăl lui R., nu vă pierdeți), e bucuros că R. are un prieten măcar cîteva zile pe lună.

Băieții urcă în spatele Daciei vechi. Pe frontispiciul școlii scrie: „Liceul pentru persoane cu deficiențe de vedere. Fondat în 1936”. Mda, v-ați cam prins unde merge povestea…

De ce ne sunt ei simpatici

1. A. domină orice discuție: cîntă în cor, improvizează hip-hop, s-a apucat de fumat în clasa a VIII-a. Acum e într-a XII-a și are o iubită care e într-a IX-a și care e în clasă cu R. Uneori îi dă sfaturi iubitei despre cum să scape de răceală, prin telefon.

2. Știți cum vorbește un orb la telefon? Cu gura… Scuze pentru glumă. Pe bune acum…, ține telefonul foarte aproape de ureche și apasă pe taste. La început, folosea instrucțiunile vocale, dar acum știe meniul pe dinafară și știe ce scrie în SMS-uri în funcție de sunetul fiecărei taste apăsate.

3. Lui A. îi plac glumele despre orbi. L-am întrebat dacă s-a uitat la Eurovision și dacă i-a plăcut cum arăta Cezar și a rîs în hohote. Îmi place că rîsul lui e sincer, e plin de reverberații.

4. A. cîntă cu reverberații. Urma să aibă un concert în Cluj peste 7 zile, în momentul cînd notam eu detalii despre ce citiți acum. El cîntă folclor și cîntece serioase, dar i-ar plăcea să fie și cantautor. I-am dat cuvintele „mămăligă”, „masă”, „scaun” și „psihanaliză” și mi-a făcut un catren din care am înțeles că societatea în care trăim n-are scaun la cap, oamenii sunt de mămăligă și nu se rezolvă nimic nici cu psihanaliză, nici pe canapea și mai ales nu pe masă. Alți profi ajung la concluzia asta făcînd cercetare științifică.

Spicuim din talentele orbești

Suntem la un grătar acum. A. nu folosește furculița și stă cu capul aproape de farfurie. Îi place mult salata mea de usturoi verde, de parcă eu am crescut oțetul și uleiul de măsline din farfurie. Știe dacă i-am pus în pahar Timișoreana sau Stella, după miros. La fel simte și țigările. Recunoaște orice melodie pe care o am în lista de iTunes pe laptop.

Fredonează muzica, deturnează piesele cîntînd peste ele și de aia închid difuzorul, ca să-l asculte toți. A doua zi, îi creez niște beat-uri în Garage Band pe Mac, care-l fac să spună că am ritmul în sînge. Mai devreme mărturisea că a picat în plasa viciilor prin clasa a VIII-a. Deduc că tatăl lui a avut un amestec destul de important.

A. face masaje

„Nu fac masaje pe bani, domnu’ George, îmi place să-i fac pe oameni să se simtă bine”. În mod normal, „domnu’ George” ar suna peiorativ dar, venind din glasul unui tînăr care-și creează un GPS intern în funcție de instrucțiunile verbale din jur, sună potrivit. Cică am o tristețe în suflet, așa simte el. Nu știu ce să răspund, sunt încurcat, eu ditamai „domnu’ George”, îndemn lumea să mai mănînce. În fond, am lucrat trei ore la grătarul ăla!

A. vede multe lucruri pe care eu nu le simt. Cînd se uită spre cer, spune că simte o lumină mare arzînd, poate e soarele. Nu vede nimic în rest, așa e de cînd s-a născut. Suntem egali, nici eu nu văd soarele, pentru că lumina e prea intensă.

Dar se descurcă în orice situație. Tastează mult mai repede ca mine pe laptop și pe calculator cel mai mult îi place vocea sintetică „Mihai”. Aflu de la el că Mihai era un tip care nu-și putea mișca decît gura și a decis să lase în urmă un Windows cu vocea lui. Și a lăsat.

A. va lăsa în urmă, printre altele:

• cîntece și spectacole+
• improvizații hip-hop+
• masaje pentru oameni obosiți+
• zîmbete+

= lumină. Pe care o vom vedea noi.

A rămas că ne sunăm după ce scapă și el de concerte, de teze enervante și de gîndurile rele. Îi voi scrie mail-uri și el le va auzi prin vocea lui Mihai. O să le scriu cu grijă, gîndindu-mă cum va pronunța Mihai smiley-urile și prescurtările mele din romglish.

Cel mai mult mi-ar plăcea să știu cum aude A. că-i citește Mihai numele prescurtat din acest text al meu.