Sibiel, mic rai populat cu oameni faini 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Tocmai luasem degetul de pe declanșatorul aparatului foto cînd domnul Ghirghiș a ieșit pe poarta casei. Avea în mîini o șurubelniță și o pereche de ochelari. L-am salutat, mi-a răspuns și mi-a spus să nu-mi fie teamă. Am bănuit că se referă la faptul că fotografiez și i-am zis că nu mă sperii așa ușor, mai ales că n-am făcut poze decît la poarta cea mai colorată din tot Sibielul, n-am dat buzna în casa omului.

Ieșisem să mă plimb prin sat și tocmai mă ferisem de niște cărămizi zburătoare. Din balconul unei clădiri noi, la cotul rîului, doi tineri aruncau cărămizi peste potecă, direct în apă. Probabil era un nou mod de a scăpa de deșeurile de la construcții. Puțin mai încolo, am salutat două bătrîne care stăteau pe băncuță sprijinindu-se în bastoane. Parcă niciodată nu mi s-a părut mai firesc să salut oameni necunoscuți decît acolo. Cînd pe lîngă tine trece doar o mașină la jumătate de oră și găinile zburdă libere prin fața caselor, te simți mai frate cu orice bunic sau copil pe care-l întîlnești în cale.

Domnul Ghirghiș din Timișoara

Cică poarta a fost recondiționată chiar de el. Peste tabla vopsită frumos a montat bucăți de lemn, ca să dea senzația de poartă tradițională, cum sunt o mulțime în zonă. „Oamenii aici vor să fie moderni, de parcă modern înseamnă termopan”, a spus dl. Ghirghiș și, poate de indignare, a scăpat șurubelnița pe jos. A căutat prin sat lemn de la porțile abandonate și astfel și-a tunat propria poartă. Pe mijloc, dl. Ghirghiș a desenat tricolorul, pe verticală. Tricolorul mai apare și sub plăcuța cu numărul casei și numele de familie. Pe lemnul tratat cu ceva substanță se vede încadrat într-un dreptunghi anul construcției: 1928.

Erau două numere pe casa lui: cel modern, oficial, era 176, dar pe unul din stîlpii porții era scrijelit 164. Explicația este că bunica lui, născută și crescută în Sibiel, s-a mutat la cîteva numere mai sus. Dl. Ghirghiș e din Timișoara, dar a copilărit în sat. De aceea îi știe pe toți și știe că înainte de război era mai frumoasă atmosfera. Are nepoți acum, care vin cu motocicletele de la oraș, să se dea pe dealurile din Mărginimea Sibiului.

Dl. Ghirghiș a avut ocazia să emigreze în Serbia, atunci cînd mulți prieteni ai lui făceau asta, dar el n-a plecat, a avut speranța că aici va fi mai bine la un moment dat. Acum constată că nu e mai bine în țară. Cînd i-am spus că particip la o școală de vară despre comerțul electronic, a zis că e un domeniu în care se face greu profit, pentru că piața este aglomerată și statul îți ia prea mult din ceea ce cîștigi pe cinstite.  Acolo însă, la Sibiel, totul e mai clar: îl întîmpină liniștea, sunetul rîului, cocoșii care anunță trezirea pentru a merge la muncă. I-ar plăcea să se asfalteze drumul din sat, dar dă vină pe primarul prea tînăr pentru a se impune.

I-am mulțumit pentru conversație domnului grizonant, îmbrăcat într-un tricou cu dungi albastre și l-am lăsat să continue să repare clanța porții. M-am mai plimbat puțin pe uliță, avînd ca obiectiv în față razele soarelui de la apus care se strecurau prin fanta unei troițe pictate în frescă. La fix pentru o poză numai bună de Facebook, mi-am zis eu și am pus din nou degetul pe declanșator.

Poze din Sibiel am mai pus pe Facebook.