Cum NU am fost de trei ori la concertul Roxette 4

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Aceasta este o poveste tristă. Este povestea unui om care a avut un vis. A crezut într-un concert Roxette și a făcut tot ce a putut ca să ajungă la unul. Din păcate, soarta i-a dovedit că nu el este cel care trebuie să-i vadă pe scenă pe cei doi suedezi, ci alți spectatori. Și soarta a făcut tot ce-a putut pentru a-l împiedica să-și îndeplinească visul.

3. Biletele „bine puse deoparte”

Anul 2011. Am luat biletele din timp, ca să nu uit. Le-am pus într-un plic, alături de o parte din banii de chirie și am pus biletele bine într-un sertar. Au trecut lunile și a sosit săptămîna concertului, așa că am zis să le scot la vedere. Dar ia-le de unde nu-s! Am căutat în zadar prin fiecare cotlon, începînd cu dulapul în care le pusesem. Era începutul blestemului.

Concertul a trecut și venit momentul să ne mutăm. Pe cînd ambalam lucrurile și încercam să facem curat, am găsit, undeva în spatele dulapului, un… plic cu două bilete la primul concert Roxette din București, alături de niște bani. Le-am admirat, am oftat și le-am aruncat la gunoi. Banii au fost buni.

2. Din toate datele posibile, s-a nimerit atunci

Anul 2012. De data aceasta, Roxette aleseseră Clujul pentru al doilea concert. Am fost cuminte și am cumpărat biletele și de data asta le-am pus bine de tot (cred că le-am montat și GPS, nu mai țin minte exact). Nimic nu mă mai putea opri să-i văd pe suedezi. Dar nu prevăzusem sesiunea de admitere de vară la FJSC, instituție în care eram un pion sine qua non. Rugămințile mele către conducere au fost în van, n-am putut pleca. Mai ales că aveam nevoie de ceva timp, pentru că drumul spre și de la Cluj e destul de lung atunci cînd mergi cu trenul antic de la CFR.

Am zis să încerc și am pus un anunț pe blog, dar n-a fost decît un doritor, chiar în ziua concertului. Le-am făcut biletelor un parastas creștinesc și le-am lăsat să meargă într-o lume mai bună.

1. Măzăriche și durere

Anul 2015. La intrarea la Arenele Romane, cîțiva bișnițari întrebau în stînga și în dreapta dacă are cineva bilete de vînzare, în condițiile în care erau bilete la casă. Făceau ceva bani din adaosurile comerciale. Ba chiar s-au simțit datori la un moment dat să-i precizeze unei fete că ei „nu sunt escroci”.

Cei de la intrare nu se puteau hotărî dacă să lase lumea să intre pe coridoarele marcate cu sectoarele din arenă sau pe toți oamenii pe o singură poartă. Era cald, puțin înnorat și mă bucuram că nu venise ploaia care se anunțase.

Cînd am ajuns în teren, tocmai terminaseră de cîntat The Amsterdams și puteam admira în voie starea deplorabilă în care se află Arenele Romane și să cuget la faptul că Bucureștiul nu are locuri decente pentru concerte, ci numai săli și arene improvizate. Și atunci a început…

Mai întîi a fost un strop, apoi altul, s-au unit încetișor, timizi și ezitanți. Oamenii și-au scos pelerinele și unii au desfăcut umbrelele cu care nu aveau voie înăuntru. În vreo 10 minute, ploua constant dar încă era suportabil. Cei din staff-ul trupei se uitau îngrijorați la aparatura de sunet și lumini, de mii de euro. Oamenii au început să părăsească gazonul și să se refugieze în partea de sus a locurilor pe scaune. Paznicii de la BGS nu-i lasău acolo pe spectatorii care nu aveau brățara specifică. O altă parte din spectatori s-a adăpostit sub pasarela de intrare.

Atunci a început să răpăie și a căzut prima bucată de gheață. Am crezut că cineva a aruncat un dop de sticlă de plastic. Au început să cadă bucăți de grindină tot mai multe, tot mai des. Am găsit un locșor sub o umbrelă. Nu se mai putea sta, apa îmi intrase pînă la piele. Oamenii nu puteau ieși din cauza celor adăpostiți sub pasarelă. Au început să se împingă, s-au auzit cîteva țipete și paznicii împingeau oamenii spre ieșire.

Cînd am ieșit din arene, fulgera. La un moment dat, o rafală foarte puternică de vînt era să ne doboare. La intrarea în parc, am înfruntat prima băltoacă adîncă pînă la genunchi. Am continuat să mergem pe lîngă parc, dar am ajuns la o zonă cu apă și mai adîncă. Mă gîndeam doar la spitalizare, medicamente, figura preocupată a doctorului care-mi dă vestea. De data asta, am intrat în apa adîncă pînă la brîu, în zona în care au fost electrocutate două persoane.

VEZI CLIPUL PE FACEBOOK

O familie într-o mașină se oprise și aștepta; probabil apa intrase la motor. Dintr-o curte două femei încercau să dea apa afară cu măturile și înăuntru funcționa o pompă. La Dineș, un nene se refugiase pe marginea de beton a clădirii. De la Dineș pînă la Șincai, o coloană de mașini care continua dincolo de semafor. Acasă, am constatat că nu aveam nici un colțișor neudat al corpului.

Acum este important să mă împac cu ideea. Probabil voi face terapie din cauza celor trei episoade extrem de triste. Poate voi fi invitat la televiziuni să povestesc aceste trei episoade, poate voi scrie o carte, cine știe. Și va trebui să investighez, pentru că e posibil să fiu singurul om de pe planetă care a avut bilete la toate cele 3 concerte Roxette din România, dar care nu i-a văzut live pe Roxette.