(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Am vrut să ajung mai devreme la bazilică pentru că mă gîndeam că va fi multă lume. Și nu m-am înșelat: cu 15 minute înainte de începerea slujbei, era plină biserica și era destulă lume și afară. Zona era împrejmuită de poliție, 
dar nu erau luate măsuri speciale de securitate.
În fața intrării în Abbaye Saint-Martin d’Ainay din Lyon, un colțișor era rezervat presei și acolo stăteau cuminți fotografii și cameramanii. Din boxe, se auzea Elton John. Muzica se auzea și înăuntru și era în acord cu vîrsta fetei decedate în atentatul de la Bataclan – 24 de ani, cu faptul că fusese acolo ca să se distreze alături de prieteni, cu zîmbetul ei din portretul afișat în fața altarului.
Cînd sicriul a fost adus în față, lumea a amuțit, biserica nu mai spunea nimic. Pe cutia de lemn în care se odihnea trupul lui Caroline au fost așezate ghivece de flori albe și lumînări aprinse.
Caroline Prénat era la Paris de două luni, cu iubitul ei, pentru că voia să se angajeze acolo ca grafician. Între timp, lucra la un cinematograf. Era la Bataclan în 13 noiembrie seara. Hugo, iubitul ei, o îndemnase să meargă la acel concert. Acum el se învinovățește; la Institutul Medico-Legal, nu i-au dat voie să-i vadă corpul, pentru că nu erau căsătoriți, nu erau rude.
Mama ei a vorbit prima la slujbă. A spus că le va fi dor de ea și că ea i-a învățat să spună „te iubesc”. Lui Françoise îi tremura vocea, dar nici vorbă de plînsete sau bocete. Fata ei era înconjurată în biserică de foarte mulți oameni și de decență, de iubire, de prietenie și de pace, adică exact de lucrurile de care așa-zișii oameni care au produs atentatele voiau să ne priveze.
Au mai vorbit nașul și nașa lui Caroline, prieteni, apoi cardinalul Barbarin, cel care a condus slujba. Primarul și prefectul erau prezenți. Fluctuațiile din voci, lumina difuză, muzica și lumea te făceau să te simți ocrotit, ca și cum nimic rău nu ți s-ar fi putut întîmpla atunci.
De ce m-am dus la slujba de adio a unei fete de 24 ani, originară din Lyon? Poate pentru că voiam să văd cum se stăpînește durerea pe alte meleaguri decît ale noastre, să văd cum poți reacționa cînd îți pleacă pentru totdeauna copilul de pe lume, smuls de pe Terra brusc, fără drept de apel. Tatăl ei îi spunea „Caro”, „Ochi frumoși” și „Rază de soare”.