Mită-mită, dar să ştim de unde! 3

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

SimCute şi-a publicat pe blog o lucrare de seminar despre publicitatea de stat. Mulţumesc pentru faptul că m-a făcut profesor (nu ăsta e visul meu, dar gestul contează) şi aştept să văd de cîte ori va fi copiat referatul pe Web.

S-au tot scris articole pe această temă şi există chiar jurnalişti dedicaţi într-o mai mare sau mai mică măsură temei (Obae, Comanescu, tot CRJI-ul), dar nu am văzut pe nicăieri o sinteză a faptelor, procedurilor şi un mic istoric al subiectului. Este o tară a presei române şi sunt convins că practica de a aduce comisioane de publicitate în partea editorială a redacţiei va mai dăinui atît timp cît în breaslă va domni haosul, neprofesionalismul şi lipsa legislaţiei specifice.

Probabil cea mai tristă perioadă din punctul de vedere al prostituţiei presei române a fost mandatul 2000-2004 al lui Ilici. SimCute spune, despre această perioadă:

Guvernarea PSD a deţinut controlul asupra presei româneşti, asemenea dicatatorilor în perioada comunistă. Liderii PSD, în frunte cu Adrian Năstase, au controlat orice apariţie a puterii în ziare şi au speculat nevoia periodicelor de bani, şantajându-le cu ofertele de publicitate. În urma scandalului „publicităţii de stat”, a ieşit la iveală faptul că guvernul Năstase atribuia reclamă guvernamentală mai curând în funcţie de orientarea politică decât de eficienţă.

Citiţi şi citaţi.

ACTUALIZARE: Brăduţ, despre mita prin pizza. Să vă povestesc şi eu despre cea prin gadget-uri? Neah, ea mic copil faţă de publicitatea de stat.