Mîncare tradițională de la tanti Cora, bunicul Metro și mătușa Carrefour 6

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Mirosul de carne proaspăt pusă la grătar încălzea frigulețul din Piața Regală. Spre deliciul musafirilor de la Hotel Hilton, pentru prestigiul Muzeului de Artă, în cinstea lui Mihai Viteazu și a lui Eminescu din curtea Ateneului Român, vițelul și porcul deveneau frați întru neființă, la focul mic al proțapului întors fără încetare de un sistem cu roți dințate și lanț de motocicletă, angrenat de un generator. Peste vreo oră sau două, ar fi venit primii clienți de la prestigiosul Tîrg al Ciolanului din centrul Capitalei.

Cam după 10 minute de cînd așteptam plecarea spre plantarea de la Comana, au început să vină și produsele tradiționale care urmau să fie vîndute pe bani grei românilor rafinați în ale handmade-ului culinar. O dubiță a adus cîteva lăzi de cîrnați cu eticheta Metro. O mașină particulară era încărcată cu baxuri de costiță afumată, șuncă și alte bunătăți de la bunica, dar eticheta de data asta era Carrefour.

Bunătățile făcute după rețete numai de străbunici știute, în laboratoarele din marile centre comerciale, urmau să fie porționate, crestate pentru a părea vintage, eventual date prin fum pe loc. În rest, contează marketing-ul vocal de la stand și accesoriile cît mai țărănești din vestimentație și din decor. Totul părea autentic. Tîrgul Ciolanului vindea vise pe bani grei.

În același timp, doamna de la standul cu trei grătare a mai dat cep la un borcan de murături tradiționale, marca 365 de la Delhaize (Mega Image). La același stand, un domn mustăcios și destul de posac pentru ora 7:50 ardea grătarul cu un uscător de păr. Bănuiesc că și părul pe care clienții-l vor regăsi în mici trebuie bine uscat, altfel n-ar mai fi tîrg tradițional…

Două taxiuri au intrat pe aleea artificial creată între standurile cu bunătăți de tradiție. Unul avea în portbagaj tot cărnuri, dar în pungi de Cora, iar altul era burdușit în spate de pîine tradițională de la Carrefour, dacă nu m-am înșelat asupra logo-ului zărit pe cutiile de carton. Atît de tradițională, încît felia va costa vreo 2 lei.

Undva în plan secund, un stand încercuit de un țarc ce imita un gard de lemn de la țară era onorat de trei bărbați îmbrăcați în cojoace. Puțin dezorientați, își frecau mîinile și aranjau instrumentarul pe masă: străchini mici, furculițe de plastic, șiruri de șunci ce urmau să fie agățate deasupra standului. N-aveau mărci urbane pe produse, dar aveau obrajii rumeni, mîinile crăpate și pantalonii destul de uzați pentru Piața Regală.

La standul cu uscătorul, s-a dat drumul la muzică tradițională și s-a pus de cafea. În spate, producătorii tradiționali de dulciuri tăiau ultimele felii din prăjiturile cumpărate en-gros de la cine știe ce magazin specializat. Se turnau în vedre vinurile de soi cumpărate la plastic în acea dimineață, se muta țuica din bidoane de 5 litri în sticle transparente de un litru cu dopuri de plută învechite de timp.

Tîrgul Ciolanului stătea să înceapă. Din autocar, am văzut primii străini ai dimineții (ușor de recunoscut după faptul că fiecare avea un DSLR la gît) uimiți de autenticitatea produselor de la standuri și de portul popular al comercianților de la țară, născuți în București. Înainte să pornim spre Comana, am auzit o turistă spunînd celor din grup: „They do it like this all over the Balkans”. Yes, ma’am, this is how we do it.

Foto: Adevărul