Mătușa mea 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Mătușa mea este una dintre cele mai vesele și mai optimiste persoane pe care le cunosc. Are 53 de ani, deși speranța de viață pentru persoanele cu Sindromul Down, în anul nașterii sale, pentru ea, era în jur de 35 de ani. Mamaia nu avea atunci la dispoziție terapeuți, informații sau ajutor de la stat. Cu toate astea, a crescut-o cît de bine a putut.

Cînd rîde mătușa mea, nu poți rămîne supărat. Cînd o cunoști, te ia în brațe, te ține de mînă și te întreabă cum te cheamă și cine ești. Nu este capabilă de ură, îți oferă iubire. Adevărul este că și primește multă iubire, mai ales de la mama. Tot mama este cea care aleargă prin oraș și prin sat ca să-i facă rost de actele de care are nevoie statul român ca să-i ofere un ajutor financiar.

Este o ființă mică și vorbește ciudat. Eu îi știu limba, uneori mă amuz cu ea vorbind ca ea. Atunci rîde iar. Îi place să se bucure cînd e ziua cuiva, îi place mult la biserică, este locul cel mai potrivit pentru ea să socializeze. Mîngîie copiii vecinilor și le vorbește frumos, cînd aceștia vin în vizită.

Îi place să se plimbe prin oraș, îi place să se dea în leagăn, deși este la vîrsta la care ar putea avea copii și nepoți. Trebuie tot timpul să fie cineva cu ea, pentru că nu mai are tonusul și optimismul de pe timpuri. Oricum, chiar ai spune că e o persoană simpatică, dacă ai cunoaște-o.

Mătușa mea are mulți prieteni și o familie care îi este alături prin toate modurile de care dispune. Are o viață frumoasă și ar fi avut o mulțime de posibilități de afirmare dacă, în acele vremuri, pe timpul lui Ceașcă, statul nu-i ignora pe cei ca ea.

Mereu am vrut să vă povestesc despre ea și parcă niciodată nu mi-au venit cuvintele potrivite. Sper ca acest text să vă ofere o idee despre mătușa mea.