(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Andreea mereu arăta bine. La deschiderea centrului Cicloteque din Titan, mă uitam după o blondă cu ochelari de soare mari de tot, desprinși din cataloage de care eu nu știam. Așa știam că sunt unde trebuie cînd eram invitat la evenimentele organizate de MaiMultVerde.
Învăța să danseze, pentru nunta care urma să aibă loc, cred că astea sunt ultimele vești despre ea pe care mi le-a transmis prin viu grai. Dar învățatul era mai complicat pentru Andreea, pentru că implica tratamente dureroase. Mereu m-am gîndit că va reveni în e-mail-uri la MaiMultVerde, că va fi activă iar, ca pe timpuri.
Mă bucur că am cunoscut-o. Mi-a fost studentă din anul I și-i spuneam „soră-mea“ pentru că nu mai era nici o Popească în grupele mele de studenți de atunci. Am colaborat cu ea. Am rîs, ne-am arătat poze, ne-am întrebat ce mai facem, am încercat să pun umărul cînd a fost cazul. Au trecut patru zile de cînd nu mai e, noi ne-am văzut de vieți și activități cum am putut, dar parcă mereu am fost în așteptare, ca și cum vestea nu ar fi fost o veste.
S-a întîmplat la Viena și ultimele poze publice ale ei o arătau veselă. Serioasă, frumoasă, cu termene pe care le respecta întotdeauna, cu multe preocupări…
Aș putea scrie zeci de fraze despre Andreea Popescu, dar, sincer, uitați declarația mea: „Mi-e ciudă. Nu trebuia. Andreea, lasă gluma…“