(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Aşa i-a promis lui Toni Momoc. Sper să se ţină de cuvînt. Regina prompterelor şi împărăteasa ştirilor rapide ne va împărtăşi din experienţă şi ne va învăţa cum se face. Dezvăluirile vor avea loc în cadrul Serilor FJSC păstorite de lect. dr. Antonio Momoc:
În ultima săptămână din februarie, Andreea Esca va răspunde întrebărilor studenţilor la jurnalism şi comunicare despre tot ce implică activitatea de jurnalist de televiziune în anul de criză 2010. Pregătiţi întrebările!
Ultima amintire academică legată de Andreea Esca este de pe cînd dădea ea licenţa în aceeaşi sală cu mine. Ea dădea a doua oară, după ce terminase defuncta Şcoală Superioară de Jurnalistică. O altă amintire recentă este de la Paris, cînd Esca alerga singură în zona Grands Magasins la H&M şi la alte magazine de haine. Probabil era închis la Eram .
Un alt moment de maxim profesionalism a fost cînd Andreea Esca a reparat verbal o cască de intercomunicare de la pupitrul de prezentare.
Ştirile ProTv au evoluat o dată cu ea. De la un ritm echilibrat de citire a textelor de pe prompter, Esca a ajuns la viteze inimaginabile de reproducere a ştirilor scrise, pentru a face loc la cît mai multă reclamă.
Abia aştept să o descopăr pe ea, femeia Esca, cea din spatele ecranului. Sau pe prezentatoarea ştirilor din faţa prompterului. Nu cred vă vom afla nici la această ediţie a Serilor FJSC cît are salariul.
Cu tot respectul, domn’ profesor, vă atrag atenţia că aţi tastat greşit “o dată”, căci ştirile au evoluat odată(concomitent) cu A.E.
Mă uimeşte cum unii colegi ai dvs. CHIAR promovează asemenea modele de personaje conjuncturale. E doar o femeie care a avut şansa să fie promovată într-o lume a simulacrului.
Mi-au plăcut opiniile dvs. înmuiate în sarcasm (binemeritat)!
v-ati grabit sa va laudati: Andreea Esca si-a fracturat piciorul.
Nu e greşit, eu vorbesc vechea limbă. Nu ştiu destul de bine noulimba ca să o pot folosi.
Nu colegii mei promovează aceste personaje, ele sunt preferatele studenţilor. Ei sunt cei care votează cine să vină la Serile FJSC şi Toni e mereu de acord cu decizia lor. De aceea Mircea Badea va fi după Esca.
Dincolo de sarcasmul meu păgubos, eu chiar o apreciez pe Esca pentru profesionalismul din primii ei ani şi pentru fidelitatea faţă de trust. O felicit pentru faptul că este în manualele de istorie. Este un lucru la care un profesor nu poate decît visa.
Super, deci va veni Mirciulică.
George, mă amuză când anonimii de pe net, (spre exemplu natasha), din dorinţa de a părea interesanţi, îşi exprimă impresia că o vedetă de prime-time (spre exemplu, Andreea Esca) ar avea nevoie să fie “promovată.”
Indiferent de ce bârfe sau zvonuri se mai aud pe la colţuri, Andreea Esca este Andreea Esca. Aşa cum bine ai observat, ea a intrat (cine suntem noi să judecăm că e bine, că e rău) în manualele de istorie.
Cât priveşte profesionalismul ei, (eu, profesor la FJSC, coleg cu tine) iarăşi nu pot să mă pronunţ. Nu am competenţe şi deci nici legitimitatea de a o judeca pe Esca în domeniul ei de activitate. Dacă s-ar apuca de Analiză politică, de Marketing politic sau de Publicitate electorală, mi-aş da şi eu cu părerea, (ca alţi părerologi de pe net sau de la tv.)
Altfel, pentru că la primul seminar când facem cunoştinţă, studenţii FJSC o identifică pe Esca între modelele lor profesionale, venirea ei la FJSC nu face altceva decât să ne onoreze (pe mine şi pe studenţii care au invitat-o).
Mi-aş dori ca în domeniul meu de competenţă să am atâta succes şi bani (ca să nu spunem valoare) cât are Andreea Esca în jurnalismul de televiziune.
Mda, în ton cu profilul mondeno-trendy al dnei Esca ştirea mai sus citată…
O fi cum spuneţi dvs.”noulimba”, totuşi, e ştiut faptul că limba, ca şi omul, este un organism viu.
Ea poate fi privită ca un fenomen social, apărând şi dezvoltându-se numai în societate, deci masele …decid (din păcate, cu girul academicienilor).
Aşa şi cu preferinţele junilor, care uşor pot pica pradă aparenţelor. În ceea ce priveşte manualele de istorie, ele au fost mereu pline cu efemeride, timpul cerne singur valorile.
Fidelidatea ei, SIGUR, a fost rodul unei gândiri pragmatice, nu a uneia afective.
Oricum, cf zvonisticii, Mme Esca nu a fost acceptată uşor de familia franţuzului. Dnei din Paris nu i-a surâs ideea unei prompteriste drept noră. Nu ştim ce reacţie ar fi avut dacă ar fi fost profesoară…
Probabil, din snobism, ar fi făcut mai repede concesie unui titlu academic.
Toni, Natasha nu e anonimă, din moment ce şi-a dat numele. Probabil nu are însă un site personal şi nici blog ca noi doi. Putem lua în considerare şi părerea ei, care în mod clar nu a fost postată de un bot de pe net.
Nu pun în discuţie profesionalismul Escăi, dar noi ca profi la Jurnalism sigur că putem judeca profesionalismul în domeniu, asta ne e menirea. Cred doar că ar trebui să educăm, nu să ne pliem pe nişte capricii.
De altfel, presa tabloidă aşa s-a dezvoltat, pentru că publicul a fost învăţat cu mizerii şi scandal.
Sper să nu te superi pe aceste comentarii, dar cred că e nevoie de Serile FJSC dar mai ales de dezbaterile dinainte şi de după ele.
Natasha, să nu amestecăm ce face ea în televiziune cu ce face în viaţa particulară. Deşi eu am amintit nişte aspecte care o privesc pe ea ca persoană, nu ca prezentatoare, să nu exagerăm.
Esca face de zeci de ani acelaşi lucru – citeşte de pe un ecran. Dacă la început făcea asta bine, acum o face execrabil – fără emoţie, foarte rapid, sacadat şi robotic. Să ne uităm puţin la Realitatea sau la Antena, acolo chiar există prezentatori buni.
Înainte de cursuri, eu mă pregătesc: caut ce e mai nou în domeniu, fac prezentări multimedia, repet în minte, caut chiar glume. Fiecare prezentare a mea trebuie să fie mai bună decît ultima. Vreau să văd din nou că Esca este om, nu robot cititor.
@A.Momoc- Strangers on the Net…
@G.H.Popescu – Mulţumesc pt paragraful al 2-lea din postul de la 17:47.
George, un anonim este un anonim chiar şi atunci când se semnează.
Anonimatul online are alte sensuri decît cel din lumea “reală”. Plus că ăsta nu e un caz în care să ceri CNP-ul persoanei care comentează.
@A.M.- Sigur nu poţi rămâne anonim dacă faci construcţii tautologice
( Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm)…
@G.H.P.- Vă mulţumesc încă o dată pt deschidere(open-minded).
EOD
George, limba română nu are alte sensuri online decât offline. DEX-ul ne învaţă că anonimul este “persoana cu un nume necunocut, sau care-şi tănuieşte numele, cel care rămâne neştiut, fără personalitate.”
Cel care are un nume necunoscut, cel care nu are un renume, sau cel care îşi tăinuieşte identitatea sub un nick-name (cum fac unii postaci) este un anonim.
Iar noi, prin educaţie şi discuţii pe bloguri, îi vom ajuta să devină la fel de faimoşi ca noi doi şi ca Esca.
Post EOD (din nefericire!):
@A.M.- Recomand “Rabelais şi cultura populară a Evului Mediu şi în Renaştere” de Mihail Bahtin. Dacă poate binecunoscutul A.M. să transmuteze tema bahtiniană a carnavalului asupra formelor contemporane de comunicare, poate să înţeleagă mai multe…Dacă nu, îi rămâne celebritatea!
@G.H. P.- Umorul este apanajul spiritelor fine.
Puţini studenţi (la FJSC) îşi doresc să devină profesori, ca noi doi. Foarte mulţi dintre ei vor să ajungă Andreea Esca. Dacă îi pot ajuta, cu plăcere:)
…şi Aristotel a fost profesorul lui Alexandru cel Mare! :)
Important este să mai şi înţelegi ce citeşti. Apoi poţi să recomanzi cărţi, nu înainte.
Consider că ne-am atacat reciproc destul şi că s-a deviat de la subiect.
Dacă universul carnavalului se caracterizează prin libertinaj, exces, răsturnare, deghizare şi bucurie, aceleaşi trăsături se răsfrâng în oglinda mediilor online postmoderne.
Casta, proprietatea, profesiunea şi vârsta încetează să mai reprezinte limite ale apropierii corpurilor, ele însele în transformare sub paravanul măştii şi al costumului: fiecare devine egalul celuilalt.
@G.H.P – Scuze pentru derapaje.
@natasha, de unde rezulta ca ‘mneata esti egala cu esca, iar eu, studentul lui hari, egalul profilor mei. Chiar am de gand sa ii examinez la primul curs! Misto! De ce sa te mai stresezi cu atata munca?
@dr pepperm -” O, sancta simplicitas!”
vezi cum explici citatul ăsta profilor tăi, poate nici ei nu se prind că nu ştii cum să îl interpretezi…
In caz ca don’soara natasha nu le stie chiar pe toate, ii recomandam cartea “Puterea simplitatii” de Jack Trout si Steve Rivkin. S-ar putea sa aiba chiar si omniscienta ceva de invatat!
@Piperatu’- Slavă Domnului c-am depăşit vârsta infatuării şi recunosc cu onestitate că acest volum nu l-am parcurs.
În general, am evitat tipăriturile gen self-education (idiosincrazie, deh!). Am dascăli adevăraţi.
În caz c-ai dezvoltat vreo obsesie pt “natashe”, ar fi cazul să ceri spaţiu separat lui Admin.
Ah, şi bag de seamă că mi te adresezi cu “îi recomandăm”…Oho!
Gata, şi în varianta asta ne-am atacat destul. Next!
În caz că mai interesează pe cineva subiectul postului (observ cu admiraţie că aici se confruntă mari caractere), Andreea Esca va veni în martie la Serile FJSC. Paula Herlo şi Alex Dima sunt invitaţi în februarie. Amănunte aici: http://www.antoniomomoc.com/paula-herlo-in-februarie-andreea-esca-in-martie-la-serile-fjsc/