Focalizarea pe agresor, nu pe victimă 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Printre lucrurile care mi-au rămas în minte de la cursul despre sănătatea mintală de la CJI a fost acela că presa ar trebui să se focalizeze pe agresor, şi nu pe victimă, în cazurile de viol, trafic de persoane şi altele asemenea, adică evenimente de presă menite să stîrnească emoţie puternică.

Închipuiţi-vă că, după un viol, de exemplu, jurnaliştii aleargă ca descreieraţii să-i ia un interviu victimei. Lovitură de presă, ce mai! Cum ar fi ca zi de zi să-ţi vină acasă diverşi oameni care să te facă să le răspunzi întrebărilor… În afară de ziarişti, mai sunt şi poliţia, familia, rudele, prietenii şi popa. Un şoc continuu, în timp ce violatorul se relaxează alături de avocat, gîndindu-se cum să facă să ia cît mai puţini ani de închisoare.

Focalizarea pe agresor înseamnă investigaţie jurnalistică, documentare, fler. Focalizarea pe victimă înseamnă impotenţă jurnalistică, „succes” facil şi goana după cele 15 minute de faimă. Stigmatizarea şi presiunea psihologică sunt de cele mai multe ori accentuate prin reflectarea mediatică în exces a actelor ce duc la probleme de sănătate mintală, prin dezvăluirea unor detalii personale despre victime şi prin exagerarea unor aspecte de dragul audienţei. Lucrurile sunt cu atît mai grave cu cît victima este minoră.

Atît.