(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Unele dintre cele mai interesante muzee nu sunt solicitate prea mult de turişti la Budapesta. Asta a fost impresia cînd am vizitat Terror Haza şi Memorialul Holocaustului, unde nu se putea spune că te înghesuiai printre vizitatori.
Cu un design şi o scenografie impresionante, muzeul Terror Haza te sensibilizează şi te informează în legătură cu ororile nazismului şi comunismului în Ungaria şi în zonă. Amenajat în fosta casă în care se realizau anchetele şi spînzurările, muzeul este sobru dar interactiv. Investiţiile statului se văd în clădire şi în expoziţia permanentă.
La Memorialul Holocaustului, printre sutele de imagini din lagăre şi explicaţiile privind experimentele doctorului Mengele, o scenă tragi-comică: pe un culoar cu poze ale naziştilor demascaţi, un gardian se amuza arătîndu-le unor italieni cîteva fotografii reprezentînd torţionari care semănau cu actori celebri.
Ambele muzee m-au impresionat şi prin atmosfera creată prin sunet, imagine fixă şi video. În fond, asta e important – vizitatorul să plece cu sufletul marcat, dincolo de informaţiile pe care poate le va uita peste cîteva luni.
