(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Mi-am făcut timp zilele astea pentru a vedea două anchete-documentare realizate de francezi, despre atacul de la publicația Charlie Hebdo din ianuarie 2015 și despre cele din mai multe locuri din Paris din noiembrie 2015. Al treilea a fost difuzat anul trecut și a fost realizat de History Channel. Multă emoție, multe declarații, destule efecte speciale, suficiente informații noi, dar și un pic de propagandă.
Attentats 2015 : dans le secret des cellules de crise
Documentarul de aproape 90 de minute reconstituie minut cu minut ce s-a întîmplat la Charlie Hebdo în ianuarie 2015, dar vorbește și despre asediile și atacurile din zilele următoare. Se folosesc infografii și animații care te ajută să înțelegi mai bine ce s-a întîmplat, unde, cine a fost implicat. În film intervin doamna primar a Parisului, șeful poliției, jurnaliști etc.
Ceea ce este frapant este că polițiștii care au fost alertați pentru a merge la fața locului nu știau că acolo este sediul Charlie Hebdo, deși se știa că publicația este una dintre țintele organizațiilor Al-Qaida și ISIS. Surprizele continuă: la locul unde teroriștii împușcau în stînga și-n dreapta, mai sosesc trei polițiști… pe biciclete, înarmați cu simplele pistoale de la brîu. Ba chiar teroriștii au avut destul timp încît să împuște cîțiva nevinovați, să-și strige sloganurile jihadiste și să-și reîncarce mitralierele.
A fost un șir de greșeli și neglijențe:
- apelurile din teren ale polițiștilor nu erau auzite la sediu pentru că nu li se acorda prioritate;
- lipsa de comunicare a făcut ca o mașină a poliției să se afle față în față cu mașina teroriștilor; polițiștii credeau că este vorba despre colegi în civil;
- din cele 1.200 de camere video din Paris, nici una n-a putut repera în oraș mașina celor doi ucigași;
- în urmărirea mașinii se angajează doar o dubă de transportat deținuți, condusă de o polițistă care se afla din întîmplare pe traseu.
Tot de aici aflu că polițiștii parizieni nu sunt antrenați pentru a trage cu precizie, ci doar pentru ripostă, astfel că n-au putut nimeri de la început pe nici unul din cei doi teroriști.
Filmul se încheie cu o constatare amară și ironică în același timp: Franța are acum obiectivul dublu de a eradica terorismul și de a păstra libertățile oamenilor. Ori, cele din urmă n-au existat nici pînă acum pe deplin, dar cu ce folos?
Mai puteți vedea gratuit documentarul încă două zile, pe site-ul France TV Pluzz.
Attentats: Au coeur du pouvoir
Acest documentar de 75 de minute a fost difuzat în Franța în 4 ianuarie și va fi difuzat mîine de B1 TV în România, de la ora 21.
Principalii actori politici care au fost implicați în deciziile luate în cursul atentatelor din Paris depun mărturie despre acele momente dramatice, despre stările de spirit prin care au trecut, deciziile dificile pe care le-au luat dar și despre erorile pe care le-au comis și pentru care au fost criticați de către opinia publică și mass-media. În film apar: președintele Hollande, miniștri, alți lideri politici, dar și o parte dintre personajele intervievate și pentru documentarul amintit anterior.
Spre deosebire de primul film, acesta este ceva mai emoțional, dar realizat tot în stil jurnalistic și conține și acesta destule informații noi pentru cei care au urmărit și urmăresc fenomenul terorist din Franța.
În ambele documentare, se spune la un moment dat că, în momentele de criză, cei care decid la nivelul statului ce trebuie făcut se înțeleg mai mult din gesturi și indicații decît prin cuvinte. Mi se pare cea mai bună descriere a modului în care se poate acționa atunci cînd se instalează panica în țara ta.
Mai puteți vedea gratuit documentarul încă două zile, pe site-ul France TV Pluzz.
În afară de aceste două noi filme, vă mai atrag atenția asupra documentarului realizat de History Channel, numit „Teroare: Şapte zile în Paris”. Din păcate, este un film făcut la repezeală, cu superficialitatea specifică americanilor, dar este lăudabil faptul că documentarul conține imagini filmate atunci și imediat după atacurile din noiembrie 2015.
Cert este că în Franța s-a încheiat un an de coșmar și această țară, dar și Europa și lumea întreagă, au intrat într-o nouă eră, într-un nou tip de război. Nu știm cine sunt cu adevărat dușmanii, soldații nu sunt palpabili, iar metodele de luptă sunt disimulate.