(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Mi s-a spus de multe ori că nu ştiu să mă bucur, am fost acuzat că nu ştiu să mă distrez. Culmea, acuzaţiile mi-au fost aduse tocmai cînd eu simţeam în suflet că mă bucur sau că mă distrez. Ce i-a făcut pe acei oameni să-mi spună asta? Pentru că nu exteriorizam sentimentele, nu afişam prin limbajul corpului faptul că simt acele lucruri.
A te bucura este un lucru care se învaţă.
Oscilînd între stereotipuri şi închidere în sine, bucuria trebuie manifestată în orice împrejurare care cere acest sentiment. Dacă nu vrei să-i dezamăgeşti pe prieteni, dacă vrei să arăţi că-ţi iubeşti familia, dacă vrei să arăţi că îţi place activitatea profesională, trebuie să arăţi că te bucuri.
Trebuie să zîmbeşti, trebuie să te mişti, trebuie să-i comanzi corpului să simtă bucuria pe care numai sufletul o simte. Şi mai ales, trebuie să spui: „Mă bucur” sau „Mă bucur mult!”. Din politeţe, este posibil ca apropiaţii să se bucure şi ei la rîndul lor pentru că te bucuri tu. O buclă a bucuriei. Nici unul dintre voi nu ştie dacă celălalt se bucură de fapt, dar acel amestec de simţire cu exprimare gestuală creează bucuria, aşa cum este ea înţeleasă în societatea modernă.
Sistematizarea bucuriei
Îmi place un lucru la sistemul educaţional american: acolo te învaţă şi sentimentele. Eşti educat despre ce înseamnă bucuria, fericirea, iubirea, tristeţea, eşti învăţat cum să le fii alături celor din familie cînd au nevoie de tine, cînd sunt bucuroşi sau cînd sunt îndureraţi, eşti educat spre compasiune.
Din păcate, unele generaţii din România trebuie să se autoeduce întru bucurie. Comunismul ne-a zombizat, ne-a uniformizat şi ne-a luat bucuria făţişă şi a închis-o în Casa Poporului, în coada la lapte, în interdicţii şi cenzură. Fac parte din generaţia care nu a suferit direct din pricina comunismului, dar care a moştenit un handicap sentimental. Am reînvăţat singur să mă bucur şi să bucur, să simt ceea ce tinerilor de azi li se pare firesc să simtă.
Vă propun să exersăm bucuria în grup zilele astea. Sărbători frumoase!
Intr-adevar, exteriorizarea bucuriei se invata. Nici eu nu am trait mai mult de 5 ani sub comunism si nu prea am amintiri, dar observ diferentele dintre mine si tinerii de aceeasi varsta din Vest. Avem o anumita retinere in a ne manifesta sentimentele, o oarecare reticenta in a ne arata entuziasmul, de teama sa nu parem vulnerabili.
Carpe diem! Fura bucuria, chiar si a lucrurilor simple!