(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Un nou an universitar, un frigider mai mare cumpărat de proprietara apartamentului, gînduri de a-mi vinde din aparate şi lucruri personale pentru un ban în plus, încercarea de a păstra aparenţele că totul e bine în carieră.
La toate astea se adaugă poveştile studenţilor de la masterat. Dacă în alţi ani începeau să se prezinte cu „Eu lucrez la…”, anul ăsta e o tăcere lugubră cînd au de vorbit. Unii sunt jenaţi, alţii trişti, unii obosiţi şi alţii resemnaţi.
Anul trecut, cam 80% dintre ei aveau un loc de muncă şi erau disperaţi în încercarea de a împăca şi job-ul şi masterul. Anul ăsta, pot veni mai des la şcoală, nu se mai grăbesc pe drum, au chef de ascultat şi de notat. Doar 40-50% dintre ei mai au job-uri. Unii au avut serviciu, dar nu mai au din diverse motive: concedieri, demisii, restructurări. Alţii ar vrea să se angajeze, dar unde?
Miracolul acum începe: ei pot ajunge la timp la cursuri, au chef de citit bibliografia, stau după curs să-mi pună întrebări suplimentare. Doi dintre ei au spus că ar vrea să scrie chiar şi gratis la o publicaţie, numai să facă ceva ce le place. O studentă a spus că „teoretic lucrează, practic nu”. A explicat că firma o are angajată, dar nu mai au contracte, aşa că nu mai dă pe acolo.
În fiecare an îi îndemn să facă acelaşi lucru: să scrie zilnic ceva. Pe un blog, într-un jurnal personal, pe post-it-uri pe frigider, în timp ce stau pe WC, pe uşa de la bucătărie, SMS-uri originale, e-mail-uri articulate. Mi se pare că scrisul te ţine în viaţă, parcă o dată cu acele cuvinte exprimate ies răul şi bunul din tine. Parcă ceva creşte, asemeni ierbii plantate în faţa casei. E puţin diferit însă în cazul scrisului: cînd scrii, ceva creşte în interiorul tău şi mai uiţi de job-ul inexistent, de ţara-închisoare şi de ura unor semeni.
Criza asta a șters și ultima urmă de job în presă. Măcar îmi mai antrenez scrisul cu blogul și cu voluntariatul la o revistă online, câștig ceva bănuți din meditații la engleză. La ce master predați? Eu sunt anul II la Teorii și metode de cercetare.
eu zic ca nu le strica sa mai stea si pe la scoala, cine stie, poate descopera ca le folosesc si cursurile la ceva, nu doar diploma pe care o vroiau toti. prea o luase razna generatia asta – doua, trei facultati si/ sau mastere in paralel, joburi full si part-time totodata, ziceai ca toti sunt Napoleon, iar majoritatea CV-urilor erau varza, un amestec de de toate si nimic… pe vremea noastra, George (eu am terminat FJSC in ’99) daca puteai duce facultatea si un job, erai deja tare. Iar daca jobul era pe bune full-time, aveai de tras tare sa iei examenele, ca sa nu vorbim de licenta…
Da, cand nu lucrezi, se duce jumatate sau, uneori, chiar mai mult, din viata ta. Despre ce sa scrii? Despre cum stai degeaba si cat de bun esti la asta? E mai greu.
Da, scrie despre asta şi dă-mi link-ul, promit să citesc, mi se pare interesant. Uite, azi ai scris cel puţin un comentariu aici, ceea ce e foarte sănătos.
Eu de bine de rau tin si de job si de blog si la limita si de ultimul an de master. Culmea, daca nu intampinam miriade de probleme tehnice , as fi scris mult mai des pe blog.
Daca nu-ti vine sa scrii pur si simplu, sa scrii din placere, salbatic sau controlat, n-ai ce cauta in presa scrisa (online sau offline), n-ai ce cauta in publicitate (daca-i vorba de copywriting, ca mai aveam si vreo 2 art directori si un planner prin facultate :P)
Scrieţi, citiţi, exprimaţi-va in orice mod, nu lăsaţi zilele, evenimentele să treacă pe lângă voi!
Sunt şi astea nişte forme de a trăi, de a exista, de a lua atitudine. Şi în ultimul timp tind să cred că sunt cele mai sănătoase…
Vor exista întotdeauna perioade proaste, e firesc, important e sa şti să gestionezi astfel de situaţii, să şti sa rămâi tu oricâte lucruri s-ar schimba. A lua atitudine în faţa provocărilor şi a problemelor zilnice pentru mine este egal cu a te respecta, a-ţi respecta intelectul şi convingerile.
Daca tot tineti neaparat sa cititi despre ce inseamna sa fii student frustrat…:d
Ktuzza, sunt de acord cu tine, dar cu un mic amendament: scriem, dar scriem „ştii”, nu „şti”.
Ralux, am citit, dar este un text cu generalizări şi clişee, n-am găsit nimic concret. Poate revii pe blog cu exemple şi ceva idei originale.
Intr-adevăr trebuie să scriem cât mai des, iar daca scrisul este însoțit de pasiune cu atât mai mult. Nu vreau sa fiu rea, dar mă bucur că acum vin colegii la facultate, pentru că nu trebuie să mai răspund la întrebări referitoare la examene.