(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Sute de locuri la admitere la cursuri de zi, mii de locuri la învăţămînt la distanță. Zeci de oameni se înghesuie la masterat, la învăţămînt specializat . Zeci de masteraţi vor doctorate. Suntem o ţară plină de docţi.
Cu toate acestea…
- vorbim tot mai prost limba română
- nu putem încropi un e-mail, nu ştim să facem o letrină
- nu prea ştim să structurăm o lucrare ştiinţifică
- nu ştim tabla înmulţirii, pentru că „asta ţine de matematică”
- nu cunoaştem nici acum bine metodele de cercetare ştiinţifică
- avem mari hibe în a întocmi o bibliografie şi a da note de subsol
- nu cunoaştem studiile noi din domeniul respectiv
- nu considerăm că e important să înveţi, ci mai curînd să scapi de examene
De ce ne chinuim atît?
La ce ne foloseşte colecţia de diplome?
Cum de vrem la studii în străinătate, din moment ce nu putem lega în engleză două cuvinte academice?
Are nevoie România de atîţia literaţi, de atîţia doctori şi masteraţi?
Unde se regăsesc toţi intelectualii români pe piaţa muncii din ţara noastră?
Deşi mă lovisem de ea prin cărţi, nu ştiam nici eu că acea chestie se numeşte letrină. Îmi pare bine când, oarecum din întâmplare şi fără mare efort, am ocazia să învăţ câte ceva. :)
Toata lumea face master acum pentru ca „este la moda” si vezi doamne nu te mai angajeaza nimeni fara. TOTAL FALS, se tine cont la angajare de ce ai in cap, ce stii sa faci efectiv, nu de cate mastere ai facut. E adevarat facultatea e esentiala, fara nu poti, dar mai departe e doar un moft. Cred ca e mai important dupa ce termini o facultate sa te angajezi si pe urma in timp daca angajatorul zice ca e nevoie sau vrei tu, poti sa faci si master, doctorat si orice mai vrei.
Toata lumea se duce la astfel de cursuri, dar nu se gandesc ca nu au unde sa munceasca si ca nu le asigura un job.