Mi-aş da Like 17


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

O modă nouă pe Facebook îi descumpăneşte pe mulţi: auto-Like. Adică să-ţi dai singur Like la propriile creaţii. Eu nu practic acest lucru, dar sunt bloggeri şi alţi autori care îşi plac în mod constant articolele, pozele, vorbele de duh publicate pe Cartea feţelor .

Înainte să ne dăm cu fundul de pămînt, să analizăm puţin motivele pentru care am face acest lucru.

1. Am încredere în propriile creaţii. Asemeni pictorului care se dă doi paşi în spate pentru a-şi contempla tabloul, îmi dau Like pentru că sunt mîndru de ceea ce am creat.

2. Vreau să accentuez faptul că e un conţinut interesant. Dacă alţii nu consideră că este interesant, nu mă interesează în acest context.

3. Vreau să readuc în atenţie conţinutul. Fluxul de ştiri de la Facebook se schimbă repede, mai ales în timpul săptămînii. Un Like propriu readuce în flux şi în profilul meu ceea ce am publicat anterior.

4. Glumesc pe baza conţinutului publicat de mine. Uneori, un Like propriu poate fi amuzant în context, mai ales dacă este vorba despre un link sau o poză preluată din altă parte. În felul ăsta, arăt că m-am amuzat cînd am găsit acel conţinut.

5. Arăt că-mi place faptul respectiv, nu conţinutul împărtăşit. Dacă dau Like la un link către o ştire despre faptul că primăria a făcut prima pistă pentru biciclişti la standarde europene, îmi place faptul că s-a întîmplat acest lucru, nu că am publicat eu asta.

Deci, ia zi, tu îţi dai Like?


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

17 gânduri despre “Mi-aş da Like