(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Eram în anul I. Abia începusem cursurile. Laboratoarele îmi plăceau cel mai mult și mai ales cel de foto, unde învățam inclusiv să developez filme alb-negru.
Laboratorul de foto se ținea în corpul B din clădirea de la Leu. Ajungeai acolo după ce străbăteai niște culoare întortocheate și coborai rînduri de scări. Din cauza asta, proful a venit în corpul A și ne-a condus.
Am ajuns la laborator și am intrat pe rînd. Evident, făceam zgomot, vorbeam tare, comentam ce vedeam. Pe pereții laboratorului, diverse fotografii, inclusiv portrete. Undeva lîngă ușă era portretul unei tinere. Nu foarte atrăgătoare, dar nici… O colegă din grupă, mai îndrăzneață de felul ei, pare că se sperie de tipa din poză și exclamă:
Vai, ce fată urîtă!
Profesorul tocmai închide ușa după noi și începe să ne explice cine sunt cei din pozele de pe pereți. Începe cu poza de mai sus și spune:
Ea este fiica mea…
S-a făcut brusc liniște.
Nici pînă acum n-am aflat dacă proful a auzit sau nu ce a spus atunci colega noastră.
Mi-am permis să evoc acest episod pentru că proful respectiv a ieșit de mult la pensie. Oricum, avea simțul umorului, cred că ar înțelege.