Rezultatele la admiterea 2009 la FJSC

Tocmai s-au afişat rezultatele la admitere la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Ca şi anul trecut, prima medie este 8,25, se pare că devine o tradiţie. Dacă anul trecut în primii 10 numai unul avea peste nota 8, anul ăsta doi candidaţi au luat peste 8. Al 120-lea anul ăsta a luat 6,50. Asta ar putea fi ultima medie la zi la buget, dar azi începe haosul de 48 de ore cu contestaţii şi confirmarea locului, deci nu astea sunt rezultatele finale, pentru că se vor retrage, nu vor confirma locul etc.


Piese de teatru inspirate de bicicletă

Ultima dintre ele vorbeşte despre Turul Franţei şi are drept personaje trei figuri importante din ciclismul mondial: Lance Armstrong, Marco Pantani şi Jan Ullrich. Se folosesc fragmente biografice şi citate din interviuri pentru a se recrea cele trei personalităţi pe scena teatrului Delicatessen din Londra. Spectacolul se mai joacă pînă în 1 august. Helen Pidd de la ziarul Guardian remarcă un lucru important: în cadrul reprezentaţiei Pedal Pusher, nu se folosesc biciclete! Ar fi fost facil şi prea direct. Cursele sunt simulate în diverse moduri, citiţi articolul ei pentru a vă lămuri.


Librăriile din Bucureşti se digitalizează

Mămăicile vînzătoare de la librăriile de stat din Bucale sunt în proces de educare. Ele trebuie să se familiarizeze cu sistemul informatic Charisma dezvoltat de firma Total Soft. O parte dintre cele 22 de librării sunt închise pe rând şi se deschid cînd mămăicile sunt gata de atac. Realitatea spune că proiectul a fost început acum 3 ani. Cu noul sistem, orice carte poate fi urmărită la nivelul întregului oraş. Astfel, dacă ajungi la librărie şi nu mai e o anumită carte în stoc, vei fi informat despre disponibilitatea ei în alt magazin. Nu pot spera că o vei putea […]