Fără sîni, dar cu profesionalism licenţios

Privindu-l pe nenea profu de la bac care-i dă în gît pe profii care au favorizat copiatul la bac (un fel de Corado Catani al bac-ului, deci), mi-am amintit că am mai notat nişte fragmente care mi-au plăcut la contestaţii, în afara celui cu stropitoarea cu mamelon. I-auzi una: Profesionalismul unui jurnalist se naşte din contabilizarea textelor ştirilor. Iar ceea ce numim neprofesionalism, ne ducem cu gîndul la ştirile care sunt redactatate din perspectiva a ceea ce vorbim, adică a bîrfelor. I-auzi două: România liberă are un format deosebit în sensul că este cel mai mare tip de format. I-auzi […]


Sîni, sîni, peste tot, chiar şi între ochii preşedintelui! 5

Anul ăsta nu am mai scris despre examenul de licenţă. Noutăţile ar fi notele mai mari şi faptul că subiectele au fost ştiute şi au fost mai puţine decît la bacalaureat. Dar nu pot să nu împărtăşesc cu blogosfera acest fragmenţel dintr-o lucrare de la contestaţii. Mă întreb ce va scrie omul în lucrarea pentru admitere la masterat, pentru că nu mă îndoiesc că va da la masterat. Se spune că un eveniment e atunci când un om muşcă un câine. Libertatea caută sau creează astfel de ştiri, alteori afişează sâni, sâni, sâni peste tot. Oare în România liberă, pe […]


Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2008 – fără aer condiţionat şi un singur ecran de proiecţie 4

Nu ar trebui să se mai organizeze în România Noaptea Devoratorilor de Publicitate, cel puţin nu în condiţiile de aseară. Evenimentul ăsta constă în proiectarea unor reclame din toată lumea. Iar cînd asta se face un cu un singur ecran în fundul sălii şi două difuzoare, cu nişte fire atîrnînd peste o parte a ecranului şi cu reclamele sponsorilor proiectate la 15 minute, înseamnă că nu a fost un eveniment de succes. Din punctul ăsta de vedere, Spoturile Sfântului Andrei de la FJSC au fost super! S-a anunţat pentru ora 20 şi pînă la 21.30 am ascultat pe CD trupa […]