Suntem mai vii în București după Ciclopromenada nocturnă 3

lucian2

Foto: Lucian Creţu, Adevărul

Să mergi cu bicicleta cu alţi 300-400 de biciclişti alături. Să stai de vorbă, să rîzi, să schimbi date de contacte din mers. Să faci planuri din şa, să-ţi regăseşti foşti colegi de liceu şi de facultate prin mulţime. Să te fascineze luminile bicicletelor, supleţea cadrelor din metal care se strecoară printre ceilalţi. Să guşti din normalitate, din înţelegere, din compromis şi toleranţă.

E prea mult pentru o simplă plimbare cu bicicleta la? Poate, dar au fost foarte mulţi oameni la Ciclopromenada nocturnă 3, lucru care m-a cam speriat iniţial. Poliţia voia să ne escorteze cînd Bogdan a discutat cu ei, apoi au spus că au încredere în noi. Pe drum însă am fost opriţi de o patrulă care ne-a însoţit. Pe drum, s-a văzut cum poliţiştii s-au destins, ne-au înţeles, ne-au ajutat, atitudine la care nu mă aşteptam, ca român vajnic ce sunt.

Au fost vreo 22 de kilometri, mai puţini decît estimam eu (n-am măsurat înainte), parcurşi în aproape 3 ore. Am oprit în locurile stabilite, dar şi în Piaţa Victoriei. La Casa Presei, mi-a plăcut îndemnul lui Ionuţ de la Mai Mult Verde, rostit de pe treptele fostei statui a lui Lenin:

”Hai să ne salutăm pe stradă cînd ne întîlnim!”

Am încercat să ridicăm bicicletele, ca să avem şi noi un simbol al critical mass-ului românesc, dar unii erau deja obosiţi după jumătate de traseu.

Întoarcerea a fost, ca de obicei, cea mai plăcută. Unii au abandonat pe parcurs, am avut loc mai mult pe piste, plănuiam deja următoarele evenimente şi visam la Bucureştiul de peste cîţiva ani, cînd bicicleta va fi un mijloc de transport susţinut de autorităţi şi înţeles de şoferi.

Au fost vreo 3 familii cu bicicletele, cineva a auzit un copil spunînd:

”Tati, e cea mai frumoasă seară din viaţa mea!”

A fost un tandem familial, au fost biciclete pe care nu ştiai unde să le încadrezi – la mijloc de transport sau bijuterie – dar şi bicicloanţe care-ţi aduceau aminte de copilărie. N-am auzit de accidente, au fost mici căzături dar deloc grave, cîinii erau atît de derutaţi de mulţime încît au amuţit şi cineva şi-a adus cîinele cu el şi sărăcuţul ne-a însoţit tot drumul.

Cînd am spus la sfîrşit să veniţi mai puţini data viitoare am glumit. Mi-ar plăcea să văd oameni pe două roţi în continuare, poate ciclopromenadele au trezit sau retrezit gustul libertăţii de a pedala singur dar alături de alţii care te înţeleg. Mergeţi la serviciu măcar din cînd în cînd pe bicicletă, încurajaţi-i pe şefi să instaleze rasteluri şi poate şi duşuri, ieşiţi cu copiii cu bicicletele în parc, demitizaţi mersul pe bicicletă în Bucureşti.

Să controlezi sute de oameni cu 4 băieţi cu banderolă şi walkie-talkie? Un vis! Dar mă bucur că, deşi pînă la urmă a fost poliţia după noi, ne-am simţit liberi şi parcă am alunecat mai lin pe străzi.

Ar fi mulţi oameni cărora ar trebui să le mulţumesc pentru ajutor, aşa că nu-i enumăr de teamă să nu uit pe cineva. Dacă va mai fi o dată viitoare, mi-aş dori ca totul să meargă perfect, dar să rămînă ceva din spiritul ăla de care ziceam mai sus.

Ne mai vedem duminică (13 septembrie) la Bikewalk 6 (Ariel, să nu te sperii dacă vor fi sute de biciclişti şi acolo) şi la Ziua Europeană fără maşini în oraşul meu (22 septembrie), cînd Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa ne adună la Sala Palatului ca să ne plimbe prin oraş. Şi ne vedem pe stradă, zilnic, în număr cît mai mare.

Dacă aveţi poze sau clipuri video de aseară şi nu vă deranjează să ni le împărtăşiţi, faceţi un comentariu cu link aici. Mulţumesc!

Există biciclişti în Bucureşti!

ACTUALIZĂRI

  • Poetul Vulupe a făcut două clipuri – unul la plecare şi unul pe drum:

Post to Twitter

,

43 comentarii la Suntem mai vii în București după Ciclopromenada nocturnă 3

  1. Ariel 12/09/2009 at 13:13 #

    Wow. Imi pare rau ca n-am ajuns. Doro mi-a zis de pe drum ca e socata de cate biciclete s-au prezentat. :) Bravo… tie si celor ce au venit. Good job.

    Si da, hai sa ne salutam pe strada. :)

  2. Floriana 12/09/2009 at 13:37 #

    A iesit super! Ne-am simtit bine pe doua roti, ca de fiecare data. Ma bucur ca am simtit solidaritate, placerea plimbarii si multi oameni veseli si respectuosi in trafic. Abia astept plimbarea urmatoare. :)

  3. George Hari 12/09/2009 at 13:54 #

    Ariel, ne putem saluta și duminică la ora 18 la Herăstrău :-)


    Răzvan, frumos text ai scris tu acolo.


    Floriana, e bine că v-am făcut o bucurie. Hai și duminică la Bikewalk și în 22 septembrie la Ziua fără mașini!

  4. Andreea 12/09/2009 at 13:57 #

    Gasiti poze si aici:
    http://velobello.wordpress.com/2009/09/12/ciclopromenada-nocturna-3/
    A fost superba promenada, e prima promenada nocturna la care participa si Velobello. Multumim de invitatie!
    Chiar eu am fost langa copilul entuziasmat. Discutia a fost cam asa: copilul:”tati, plecam acasa?…tati: “Nu tati, nu plecam mai avem.” copilul: “Suuuuuper atunci. E cea mai frumoasa zi din viata mea!”
    Si atunci am avut un zambet larg ce nu mi l-am mai putut stapani pentru mult timp…Sa tot fie asa parinti si asa copii.

  5. Titel 12/09/2009 at 14:38 #

    Plimbarea a fost excelentă! Mi-a plăcut entuziasmul participanţilor şi reacţiile pozitive a pietonilor şi şoferilor ce m-au abordat cu curiozitate pe traseu.

    Vreau să mulţumesc în mod deosebit echipajelor de Poliţie care s-au mobilizat exemplar, veghind la siguranţa grupului în trafic. Pe viitor vă sugerez să îi abordaţi încă de la bun început în organizare, nu pun la îndoială deschiderea lor spre cooperare.

    Salut bicicliştii cu experienţă ce s-au amestecat printre noi şi ne-au făcut dovada unui comportament preventiv atât în trafic, cât şi privind evitarea manevrelor bruşte într-o asemenea aglomeraţie.

    În ultimul rând, bat cu degetul pe obraz spre participanţii care aseară au contribuit la perpetuarea imaginii biciclistului ca pericol în trafic:
    - Casca este opţională, dar este inadmisibil să nu ai ca minim absolut un catadioptru roşu în spate. Nu, cureaua albă cu sclipici Dulce&Banana nu se pune. Iar dacă tot e noapte şi tu nu eşti vizibil, măcar stai pe marginea drumului, nu te aventura la mijlocul benzii a doua. (Am asistat la câteva ocazii în care un asemenea individ a fost la limită să fie lovit de un autobuz în retragere la autobază, o betonieră, un taxi şi un SUV.)
    - Când eşti pe două roţi eşti VEHICUL, aşa că eşti sub incidenţa codului rutier: semaforul roşu nu este opţional doar fiindcă nu vine nimeni. Din nou, nota 10 pentru un poliţist pe motocicletă ce ne-a însoţit şi i-a dojenit pe cei ce intrau în intersecţii ca oile, ignorând semnalele luminoase.

    Sper ca cei ce se recunosc în vorbele de mai sus să înveţe cum să circule pe bicicletă prin aceste plimbări nocturne şi nu, Doamne fereşte, ca urmare a vreunui accident. Vreţi să nu mai fiţi invizibili în trafic şi şoferii să-şi schimbe atitudinea faţă de biciclişti? Poate ar trebui să începem noi să demonstrăm un comportament exemplar şi precaut.

  6. ionuca 12/09/2009 at 14:40 #

    A fost fooooooarte fain! Abia astept sa mai biciclesc cu voi :)

  7. Vulupe 12/09/2009 at 15:10 #

    demitizați mersul pe bicicletă – superbe vorbe George si exact asta este ceea ce trebuie sa facem; unii ma intrebau pentru ce facem nebunia de azi noapte – uite exact de asta, pentru a arata ca se poate si ca mai mult de atat, e chiar foarte placut ;)
    PS – vezi ca mai vine un clip imediat, tot de azi-noapte ;)

  8. CezarV 12/09/2009 at 15:27 #

    Super tare a fost asta noapte. Mai vrem !!

  9. Doro 12/09/2009 at 15:36 #

    Absolut superb a fost. Ce am făcut noi azi noapte aş numi beţie comună. Acum avem ceva împreună, ceva special.

    Aţi reuşit să educaţi foarte mulţi oameni şi asta într-un mod plăcut.

  10. Radu Panciuc 12/09/2009 at 15:58 #

    Felicitari George si bravo tuturor participantilor :) Regret mult ca nu am ajuns dar asta e situatia…Ma “consolez” cu clipurile si pozele care le vad pe la voi si pe care vreau sa le adun in grupul Ciclopromenada http://favit.com/ciclopromenada
    Cand vine urmatoarea ciclopromenada? :P

  11. Eddie 12/09/2009 at 16:50 #

    Ce rau imi pare ca am pierdut-o pe asta :-(
    Abia o astept pe urmatoarea!!!

  12. claudia 12/09/2009 at 17:58 #

    Ma bucur tare ca am ajuns la plimbarea de noaptea trecuta, a fost execeptional si mai placut ca niciodata. Am dovedit ca suntem o comunitate mare de biciclisti dornici de plimbari nocturne si socializare. Felicitari pentru reusita evenimentului si sunt ‘in’ pentru urmatoarea iesire. :)

  13. George Hari 12/09/2009 at 18:08 #

    Titel, şi pe mine m-a supărat faptul că unii nu şi-au pus pe bicicletă un amărît de “ochi de pisică”, nu mai zic de lumină şi altele. Sper că publicul se cerne pe parcurs.

    Recunosc însă că am trecut şi eu pe roşu în zonele unde eram sigur că pot trece, dar mai mult ca să ajung mai în faţă şi să-i rog pe cei care părăseau grupul să nu mă depăşească.


    Vulupe, bagă clipul ăla, nu ne mai ameninţa atît!


    Doro, n-aş zice că am educat. Poate am distrat mulţi oameni, i-am scos din casă şi i-am învăţat să rîdă.


    Radu, următoarea va fi la primăvară, probabil, sau cînd vom primi aprobare de la autorităţile locale care sunt plătite din bani publici.


    Claudia, chiar crezi că suntem o comunitate?

  14. Eddie 12/09/2009 at 18:22 #

    De ce abia la primavara?? Inca se mai poate merge cu bicicleta.

  15. claudia 12/09/2009 at 19:07 #

    @George cu siguranta! cu fiecare editie se aduna tot mai multi entuziasti dornici de plimbare. Si mai frumos e ca evenimentul a fost mediatizat intens, probabil de aceea s-a strans atata lume.

  16. Vulupe 12/09/2009 at 19:27 #

    George, m-ai facut si poet acum mai? Ufffff

  17. George Hari 12/09/2009 at 19:37 #

    Eddie, se poate merge, dar vreme devine capricioasă şi poliţia are nevoie de anunţ din timp.


    Vulupe, păi dacă eşti… Serios, ai scris frumos, e nevoie de emoţie din cînd în cînd.

  18. Ionut 12/09/2009 at 20:28 #

    Felicitari! Inca doua trei iesiri si ajungem sa nu mai fim ignorati. Am simtit ca in sfarsit exista o comunitate. Emotionat pana in maduva oaselor, am incercat sa nu las momentul sa treaca pur si simplu si am incercat sa fac un pic de galagie. Am salutat astazi biciclisti la greu si va pot spune ca am primit multe raspunsuri la saluturi.

    Ne vedem duminica! Salut

  19. Dinu Lazar 12/09/2009 at 20:40 #

    A fost superb. Citeva imagini doar documentare:
    http://www.fotografu.ro/bicla

  20. Marius 12/09/2009 at 21:06 #

    A fost bestial aseara, pacat ca nu am reusit sa termin (mi-a cazut pedalieru pe la jumatatea drumului :((( ) oricum am reparat-o si maine la 18:00 in Herastrau inapoi pe doua roti :D. p.s foarte cool scris articolul.

  21. Doro 12/09/2009 at 21:32 #

    @George Hari: de acum în colo se va face cu autorizaţie?

  22. NU 13/09/2009 at 02:53 #

    A fost excelent! :D Felicitari George pentru initiativa si organizare! Felicitari participantilor! Astept sa ne vedem la Ciclopromenada Nocturna #4. ;)

    Pentru cei care au Flickr: http://www.flickr.com/groups/biciclete/

  23. Tea 13/09/2009 at 12:14 #

    In sfarsit am ajuns si eu dar nu am apucat sa te salut (George) – nu te-am vazut, am fost muuulti.
    Foarte foarte fain a iesit, chiar m-am simtit foarte bine, e drept ca nu m-au tinut picioarele pentru toata ruta, promit sa mai exersez pana data viitoare ;)

    Hai sa ne salutam pe strada :D

  24. George Hari 13/09/2009 at 13:01 #

    Ionuţ, deci funcţionează metoda salutului :-)


    Dinu, bune pozele, dar parcă mult zgomot la acel ISO.


    Marius, poate ne vedem diseară acolo.


    NU, mulţumesc pentru aprecieri şi pentru grupul de pe Flickr!


    Tea, eu am văzut cum făceai cu mîna la un moment dat, în Piaţa Alba Iulia, credeam că spre mine.

  25. Tea 13/09/2009 at 14:52 #

    hi hi, mi s-a parut ca tu esti.. am zis ca nu risc prea mult daca fac cu mana :))

    **blush**

  26. *Dă-ţi un nume 13/09/2009 at 15:06 #

    Ce tare a fost… :( Vreau si eu… :D

  27. Aura 13/09/2009 at 21:29 #

    Buna,

    Am facut cateva poze la evenimentul de vineri spre sambata si am pus pozele in photobucket… have fun!
    linkul catre albumul cu pricina: http://s640.photobucket.com/albums/uu127/auratheodora/Ciclopromenada%20nocturna%203/

    Mai vreau inca un eveniment de genul asta, anul asta daca se poate!

    ps–hari, daca ai nevoie de analiza statistica asupra datelor colectate, pot sa iti dau o mana de autor :)

  28. George Hari 14/09/2009 at 19:05 #

    Aura, mulţumim pentru poze! Mă descurc cu listele, nu s-au pus pe ele decît vreo sută de participanţi. Dar poate data viitoare mă ajuţi cu completarea lor, păstrăm legătura.

  29. BIKEPRESS 14/09/2009 at 19:57 #

    Galerie foto aici

  30. Cristian-Tudor 16/09/2009 at 11:51 #

    Super tare plimbarea nu mi-am putut imagina ca vom fii atati de mulţi fata de rândurile trecute . A fost o distracţie pe cinste .Salutare tuturor si bafta

  31. marius 17/09/2009 at 15:04 #

    am fost si eu la intalnire si imi amintesc de ce zicea un tip prietenului privind minunati la ce se petrecea pe strada:
    “Ma, da astia or fi romani?”
    am zis si io
    just for fun :)

Link-uri spre acest articol

  1. A fost si Ciclopromenada nocturnă 3 | Just another WordPress weblog | Gabriel Solomon Blog - 12/09/2009

    [...] Mai multe detalii si comentarii pe cyberculture.ro [...]

  2. Tati, e cea mai frumoasa seara din viata mea « Vulupe's notes - 12/09/2009

    [...] incerc sa revin putin la realitate si sa scriu cam ce s-a intamplat acolo. Acolo insemnand la Ciclopromenada nocturna 3, a 3-a editie a acestei frumoase nebunii. N-am sa scriu nimic despre traseu, reguli de cirulatie [...]

  3. Ciclopromenada nocturnă 3 | bucurenci.ro - 13/09/2009

    [...] fost vineri seară la cea mai tare adunare de biciclişti din Bucureşti – Ciclopromenada nocturnă, ediţia a treia. Au fost neaşteptat de mulţi biciclişti, ceva neînţelegeri cu poliţia, în [...]

  4. Să înceapă show-ul! - 13/09/2009

    [...] pot decât să mă bucur că se întâmplă şi la noi chestii de genul ăsta sau cum vedeţi în clipul de mai [...]

  5. Impresiile unor ciclopromenade « Velobello - 14/09/2009

    [...] 14, 2009 A fost si ciclopromenada nocturna si ciclopromenada diurna, cam ultimele din acest sezon spun organizatorii…Am tras concluzia [...]

  6. CRITICAL MASS RIDING in Bucuresti - Ziua bicicletei - Page 46 - Forum Ciclism.ro - 15/09/2009

    [...] nocturne Le gasesti pe blogul lui George Hari , gasesti la comentarii linkuri cu poze Link __________________ Geiger Mountain Bike Chalenge 30 august Harta 45km; cat.23-45 de ani; nr [...]

  7. MaiMultVerde » Blog Archive » Pedalare în masă week-end-ul acesta în Bucureşti - 15/09/2009

    [...] Ciclopromenada 3 de vineri, 11 septembrie, şi Bikewalk #6 de duminică au fost cele mai importante evenimente de la sfârşitul acestei veri făcute de biciclişti pentru susţinerea pedalatului. Cele două plimbări au strâns aproape 600 de biciclişti, câţi nici nu am fi sperat că există în Bucureşti. Fie că au pornit din centrul vechi sau din faţa Parcului Herăstrău, fie că a fost 11 noaptea sau 6 seara, cei prezenţi s-au unit în claxoane şi au arătat tuturor că sunt împotriva ţevii de eşapament, a noxelor şi sedentarismului. [...]

  8. la tara cu bicla « Vulupe's notes - 18/09/2009

    [...] Pe langa cele de mai sus stiu sigur ca mai e nevoie si de alte cele dar nu-mi pica fisa. Poate cei cu state mai vechi in meseria de biciclar ma pot ajuta. [...]

  9. 160 Km singur pe bicla – partea a treia « Vulupe's notes - 29/09/2009

    [...] sa spun asta, capsuna de pe tortul unei saptamani absolut superbe in ceea ce ma priveste, cu Ciclopromenada, cu Bikewalk, cu Enescu si cu Bucurenci a fost o luuunga si foarte savuroasa discutie cu a mea [...]

  10. Aut Caesar, aut nullus – MMIX « notele lui Vulupe - 29/12/2009

    [...] implicat sau cel putin am participat in proiecte mari si mici: Ciclopromenadele nocturne, Bikewalk, Bike In, am mers 160 Km singur pe bicicleta, am mers cu bicla in ploaie, am fost la [...]

  11. Cluj – Bucuresti – Vama Veche – de 1 Mai pe biciclete | notele lui Vulupe - 25/04/2011

    [...] ca incep cu versuri (doar tot m-a facut George Hari poet, acum vreun an si ceva ). Cum insa se leaga cele din titlu? Pai simplu, zau asa. Inca de la [...]

Comentează