Funcţia educativă a presei: cum să te sinucizi eficient 3

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Dacă vrei să-ţi iei viaţa, e suficient să te uiţi la televizor şi să citeşti ziarele. În România, evident, où tout est pris à la légère .

Substanţa

Ai auzit că soda caustică ar funcţiona. Alţii spun că au încercat cu muuulte pastile şi muuultă băutură. Unii cică să dai cu spray de gîndaci prin mîncare, în loc de condimente. În fine, o mie de case şi tot atîtea păreri. Dar televiziunea îţi vine cu reţeta simplă şi eficientă: stimate domn, ia acest pesticid (uite aici o poză cu cutia, ca să nu te încurci), în cantitatea asta şi diluează-l. Fă rost de un pahar de plastic şi pune-te pe hidratat corpul. Te vei simţi mult mai eliberat în cîteva minute.

Uite, îţi spunem noi ce efecte are îngurgitarea acestui pesticid, ca să nu crezi că-ţi vindem gogoşi. În următorul jurnal de ştiri, eventual îţi zicem şi de unde ţi-l poţi procura.

Boala mintală

M-am cutremurat auzindu-i pe psihologii care s-au perindat pe ecran. Am rămas mască văzînd citatele acestor specialişti în presă. Oameni închistaţi în vechi metode, care nu au mai deschis cărţi de specialitate din anii 80 (cînd probabil au şi terminat studiile), care emit judecăţi de valoare fără să fi cunoscut persoana respectivă.

Dragi psihologi, nu sunt buricul pămîntului, dar ştiu un lucru: terapia durează şi trebuie să-l cunoşti pe omul ăla în cele mai mici amănunte şi în diverse împrejurări. Or, cum să te dai rotund aiurea vorbind despre un artist pe care l-ai văzut doar la talk-show-uri şi în programul de revelion? Cum să rosteşti lucruri care ţi se par sentinţe doar din citate din interviurile date de artist jurnaliştilor?

Da, depresia este o boală şi da, se poate vindeca în majoritatea cazurilor. Dar cînd îi aud pe psihologii aceştia dînd din gură în direct, mai că-mi vine să-mi fac singur terapie citind cărţi de specialitate şi făcîndu-mi autohipnoză.

Psihologii şi preoţii: două categorii de „specialişti” care ne îndeamnă să venim la ei cînd avem astfel de probleme. Primii ne pot oferi sfaturi din Wikipedia pe foarte mulţi bani şi cei din urmă ne oferă pasaje biblice de acum 2000 de ani, dar tot pe foarte mulţi bani.

Star system

Televiziunea produce vedete, presa scrisă şi de alt tip le menţine pe scenă. Cînd ele se ofilesc din punct de vedere artistic, produce altele.

Există însă un moment de glorie al oricărei vedete, indiferent de voga în care se află: cînd moare. Glorificarea morţii, dramatizarea sinuciderii în televiziune şi în presa scrisă şi online, împachetarea actului sinucigaş în romantism – iată elemente care sporesc atractivitatea sinuciderii în mintea tinerilor care parcă nu erau deocamdată convinşi de scrierile lui Cioran şi mai aveau nevoie de un mic imbold.

Iată, presa îţi arată că sinuciderea te scoate din anonimat, îţi oferă valenţe de martir, vei căpăta astfel atenţia de care poate nu ai beneficiat în timpul vieţii.

Slujba specială

Un subiect numai bun de bîrfă, cu atît mai mult cu cît comportă un anumit exotism religios.

Unele obiceiuri ale bisericii creştine sunt fascinante prin lipsa lor de logică şi prin amestecul dintre sacru, profan, stat şi legislaţie. Sinucigaşii nu au dreptul să fie puşi în groapă cu slujba normală din biserică, ci cu un fel de fast-food bisericesc, în care un singur preot îndrugă chestii generale, undeva în afara bisericii. Cu toate astea, dacă dovedeşti că sinucigaşul era nebun (un certificat medical e de ajuns), biserica se îndură să-ţi ţină plictisitoarea slujbă tradiţională de înmormîntare. Ca la căsătorie, de altfel: dumnezeu te uneşte numai dacă îţi vede certificatul de la starea civilă.

Originalitatea slujbei de înmormîntare în cazul sinucigaşilor adaugă un element de atractivitate sinuciderii. Cu alte cuvinte, ieşi din turmă dacă te vei sinucide, deoarece vei avea parte de o slujbă deosebită, nu de cea care se aplică muritorilor de rînd. Aviz adepţilor curentului emo, sanatiştilor şi altor tineri fascinaţi de gotic, Dan Brown şi Paulo Coelho.

Prezenţa constantă a preoţilor în studiourile TV, aceşti comentatori ai naşterii şi ai morţii, confirmă lipsa de flexibilitate a bisericii. Ei sunt acolo pentru a-ţi arăta acelaşi lucru iar şi iar: da, e mai mişto să te sinucizi, lumea va vorbi despre tine deoarece vei avea parte de o slujbă scurtă şi meschină (oh, doamne, dar atît de sexy!).

La ei, la noi

La ei nu vezi în vecii vecilor la TV sicriul deschis al mortului live. La noi cameramanul insistă pe chipul livid al sinucigaşului, pentru a-i îmbia pe tinerii rockeri să guste din magia morţii autoinduse.

La ei nu vei auzi denumirea substanţei care provoacă moartea. La noi ai galerie foto cu pachetul cu substanţa respectivă.

La ei nu afli detalii intime din ultimele clipe de viaţă ale vedetei. La noi ştii ce a mîncat de seară, dacă s-a spălat pe dinţi şi dacă i-a curs sau nu sînge.

Recomandări

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în înţelepciunea ei, a dat în anul 2000 unele sfaturi privind modul în care mass-media trebuie să trateze cazurile de suicid. Tare greu de găsit pe Google, aşa că iată aici ghidul, spre folosul jurnaliştilor noştri profesionişti:

[download id=”41″]

Spicuim din broşură:

• Impromptu comments should be handled carefully in spite of time pressures.
• Reporting suicidal behaviour as an understandable response to social or cultural changes or degradation should be resisted.
• Sensational coverage of suicides should be assiduously avoided, particularly when a celebrity is involved. The coverage should be minimized to the extent possible.
• Detailed descriptions of the method used and how the method was procured should be avoided. Research has shown that media coverage of suicide has a greater impact on the method of suicide adopted than the frequency of suicides.
• Glorifying suicide victims as martyrs and objects of public adulation may suggest to susceptible persons that their society honours suicidal behaviour. Instead, the emphasis should be on mourning the person’s death.

Bonus: comunicatul de la Active Watch, ca să nu ziceţi că bat eu cîmpii.