(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
În ultimele două săptămîni, n-am fost pe lumea asta, deși am fost în apele mele. Am fost cu gîndul departe prin Sistemul Solar. Am avut emoții la desprinderea de gravitația uneia sau alteia dintre planete, am lansat în spațiu mesaje la care nu am așteptat răspuns, mi-am schimbat concepția despre viață și nemurire, despre analog și digital, despre om și ființă.
Am recitit 2001: Odiseea spațială și nu m-am oprit la ea, am continuat și cu celelalte trei volume din serie:
După cele patru cărți, mă întreb: Arthur C. Clarke este om?
Începutul unui voiaj cosmic
Cartea 2001: Odiseea spațială a apărut în 1969, la cîteva luni după filmul lui Stanley Kubrick. Filmul și cartea pot fi judecate categoric separat. Cartea mi-a dat într-adevăr senzația de inițiere și de explorare ingenuă.
Miile de fapte științifice prezentate de Clarke te însoțesc în narațiune ca un calculator personal extraperformant care știe orice-l întrebi, un fel de HAL 9000 la care putem avea acces indiferent de venituri. Întreb dacă autorul este om pentru că este un volum de date incredibil în spatele micuței cărți. Nu există scenă fără crearea unui fundal istoric, nici o afirmație nu rămîne motivată, cifrele sunt corelate, se face apel la cunoștințe din astronautică, fizică, inginerie, matematică, biologie, geologie etc.
Pană de maestru
Peisajele lui Clarke sunt maiestuoase atunci cînd e cazul sau triviale dacă el simte că această nuanță pictează mai bine realitatea imaginată. Personajele se construiesc încet de tot pe parcursul întregului volum și autorul are încredere în cititorii săi, lăsîndu-i să deducă detaliile, fără ca el să realizeze portrete închegate.
Există o constantă la personajele din carte: le e dor de Pămînt, chiar dacă sunt entuziasmate de faptul că ajung în zone ale Cosmosului în care nici un alt pămîntean nu ajunsese. De altfel, dacă veți avea curiozitatea și răbdarea de a citi și celelalte trei volume, veți vedea că ele curg sub semnul a două noțiuni: dragostea și moartea.
Una dintre cele mai surprinzătoare scene este, evident, cea în care David Bowman este absorbit de Monolit, condus prin Marea Centrală, pentru a ajunge într-un loc ce se vrea familiar pentru un locuitor al Terrei. Desprinderea austronautului de materie, contopirea lui cu celelalte structuri de date care hălăduiau în jurul planetelor, îmbătrînirea, moartea și renașterea lui, toate aceste momente sunt înfățișate de Clarke cu o pană de maestru.
Carte de bază, vis neîntrerupt
Acest volum este unul de căpătîi în SF-ul mondial, trebuie pus pe orice listă de lectură din lume. El a născut o mulțime de discuții, controverse, mituri (vezi diversele coincidențe dintre denumiri și tehnici din carte și unele din cele folosite în timpul explorării spațiului de către NASA dar și dintre filmul odiseei și filmul Ikarie XB-1 din 1963) și a lăsat în urmă întrebări.
Este o carte care te face să visezi după ce ai terminat-o, să vrei mai mult. Magia constă în faptul că, după celelalte trei volume, încă mai vrei să citești continuarea poveștii, fără să-ți dai seama că de fapt umanitatea trăiește această continuare și că autorul n-a făcut decît să evidențieze cîteva amenințări la adresa ei (sau oportunități care i se vor oferi?).
Ca și filmul, cartea te lasă să visezi mai departe. Cititorul obișnuit cu o narațiune tradițională, fie ea și SF, se va simți pe alocuri și mai ales la final descumpănit, dar nu dezamăgit. Cartea 2001: Odiseea spațială este una care te va face să te simți mîndru că faci parte din aceeași specie cu Arthur C. Clarke.
Fapt divers: sonda Voyager 1 a ajuns într-o zonă deosebită a Sistemului Solar.
Fragment audio din carte:
2001: Odiseea spațială – Arthur C. Clarke
Anul apariției la Nemira: 2013
Traducerea: Adrian Șerban Dobrin
Colecția: Nautilus SF, Sir Arthur C. Clarke
ISBN: 978-606-579-656-0
Nr. de pagini: 272
Cumpără cartea de la: