Admiterea 2006 la FJSC – Am supravieţuit scrisului 7


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 0 min)

Gata, a fost. Surprinzător, nu au fost probleme de ordin logistic, de organizare şi nici tentative de fraudă, în afară de o candidată care a fost eliminată din concurs, pentru că a scris după expirarea timpului, în prejudiciul celorlalţi candidaţi. Părinţii au încercat să-i streseze pe candidaţi păzind uşile de la sălile de examen şi făcînd gălăgie, dar am reuşit să-i potolim.

Subiectele la limba română au fost mult mai uşoare decît în anii trecuţi, iar cele de la creativitate sunt în pas cu moda şi cu realităţile.

Ei, dar mai e o săptămînă numai de probă orală şi-om mai povesti…


7 gânduri despre “Admiterea 2006 la FJSC – Am supravieţuit scrisului

  • simonik

    Poate ca nu s-au ivit probleme deoarece candidatii de anul asta sunt mai relaxati, mai optimisti si chiar mai maturi decat cei de anul trecut. Mie asa mi s-a parut. Si am mai remarcat si faptul ca fetele erau frumoase :). Parca erau toate la finala unui concurs de miss, nu de jurnalism.

  • andressa

    Nici noi nu am avut probleme la supraveghere… Iar m-am amuzat sa vad cum oamenii,dupa ce li se spune de trei ori sa nu faca ceva, tot fac! :)

  • ciprian

    De ce subiectele din brosura sunt atat de interesante, cu un potential urias, pe cand cele care pica la admitere sunt total banale si insipide? Mi-a lasat un gust amar proba scrisa.

  • Catalin

    Hmm, am gresit 1,2 puncte la exercitiile cu 5/6 alegeri. In rest, totul e ok, n-am gresit nimic [am facut subiectele pe anul acesta]. Mi-a placut acel subiect in care trebuie sa povestim atmosfera dupa ce o furtuna ravaseste un sat in care am ajuns. Subiectul e un pic gotic, deci daca as fi dat anul acesta admiterea probabil ca ar fi fost pe placul meu.

    Am mult, mult de pregatit se pare. Vreau sa nu fac nici o greseala la admitere.

Comentariile sunt închise.