Prima zi de facultă 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Brăduţ mă îndemna acum ceva timp să scriu despre cum a fost prima mea zi de şcoală. Dar cum în clasa întîi amintirile sunt aceleaşi pentru toţi elevii comunişti – cu părinţii de mînă, flori în celofan pentru învăţătoare, adunarea în curtea şcolii etc., iată cîteva amintiri din prima zi de facultate:

ORARUL. Era afişat doar la facultate, nu exista Internet şi nici ideea că ai putea să nu te duci la facultate ca să afli o informaţie. Orarul era o enigmă, din acele tabele complicate nu-mi dădeam seama ce ore am şi cînd, nu exista o schemă explicativă şi în nici un caz un forum de discuţii în care să întreb. Aşa că am notat tot :-) . De aceea am încercat să-l fac cît mai explicit acum şi să ataşez o schemă cu desene.

HAINELE. Cred că părinţii aveau o idee elevată despre facultate şi m-au îndemnat să mă îmbrac în sacou şi să iau şi o geantă diplomat la mine. Arătam caraghios, pe parcurs am abandonat stilul şi am devenit cazual. Adică mă îmbrăcam, dar de la caz la caz.

DRUMUL. Fusesem cu tata la facultate de cîteva ori, deci ştiam cum se ajunge. Am mers însă cu tata şi în prima zi, că altă treabă nu avea şi dacă i se pierdea copilul provincial prin marele oraş?

PRIMUL CURS. Evident, a fost cel de PAO, cu o profesoară (nu spun cine, ghiciţi). Aveam un caiet studenţesc pe care am scris cu religiozitate toate introducerile despre curs, recomandările, detaliile tehnice. A fost amuzant că am fost îndemnaţi să ne cumpărăm cîte o dischetă pe care să o folosim tot anul universitar (la ce făceam atunci în Windows 3.11, era de ajuns o dischetă de 1,44 MB). Ni s-a spus cum să fie, am notat, iar după-amiază am fost cu tata să o cumpăr – o dischetă IBM, „IBM formatted”. Am pus mîndru pe ea eticheta, mi-am scris numele şi am învăţat cum să o protejez la scriere (deja învăţasem ceva la facultate!).

Mai tîrziu în acea săptămînă, la cursul de Radio, am fost îndemnaţi să ne cumpărăm reportofon. Am notat datele, am fost cu tata, am luat – un Panasonic cu casetă mare, cu activare la voce. A plătit omul fără să zică „pîs”, doar eram student. Mi-a prins bine aparatul, pentru că nu mai depindeam de cele oferite de facultate.

Cred că după prima zi de şcoală am mîncat cartofi prăjiţi, la mătuşa la care am stat vreo doi ani. După prima săptămînă, a plecat şi tata înapoi la Buzău şi m-a lăsat să mă descurc singur în Bucureştiul haotic.