TV mania face 10 ani, eu fac 9


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Dacă n-ar fi fost Premiile TV mania din această seară, nu mi-aş fi dat seama că revista împlineşte 10 ani. Un concept 100% românesc, de la logo până la echipă, un ghid TV de referinţă, deşi a cunoscut suişuri şi coborîşuri. Şi nu mi-aş fi amintit că eu scriu la TV mania de 9 ani.

Am ratat un an din viaţa ei, ştiu, dar povestea e simplă:

O ştiam pe Ruxi, atunci era membră a echipei care încerca să lanseze şi să impună revista pe piaţă. Muncea non-stop, scoteau numere de probă, se certau etc. Iar cînd îmi oferea un număr din publicaţie, mai criticam şi eu, mai ales pagina Multimedia, secţiunea de pe la sfîrşitul revistei.

La un moment dat, ea mi-a zis: „Dar de ce nu scrii tu acolo, dacă tot eşti aşa deştept?” Eu am zis bine şi mi s-a făcut „lipeala” cu Răzvan Ionescu, atunci el era redactor-şef. Răzvan s-a bucurat că are pe cineva care să se ocupe constant de acea rubrică, pentru că pînă atunci ea era un fel de pedeapsă pentru cei din redacţie, care erau nevoiţi să o umple pe rînd.

Primul meu articol, scris la un laptop amărît şi trimis prin dial-up, a fost despre terminalul unic, despre care se vorbea atunci. Şi pentru că era perioada de glorie a reclamelor la numerele de telefon erotice, a apărut deasupra unei domnişoare în funduleţul gol. Motiv suficient să nu-l pun în ramă. Nu mai ştiu ce am făcut cu primii bani cîştigaţi din scris.

Am trecut prin schimbări de spaţiu (de la o pagină, uneori o pagină şi ceva, acum e vreo 75% sau vreo 50%, alternativ), de concept (atunci orice ţinea de multimedia şi Internet, acum numai gadget-uri), nume (de la Multimedia la Time In), design (atunci mai mult text, acum mai multă ilustraţie), dar am supravieţuit.

Acum Ruxi e redactoră-şefă, dna Baciu e în continuare corectoare, mulţi au plecat, unii au revenit, mie-mi place în continuare să scriu acolo.

Iar diseară e ediţia a 8-a a Premiilor TV mania. Voi fi acolo şi sper să mă urmăriţi pe Twitter.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.