(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Amfiteatrul e plin de studenţii din anul I la deschiderea oficială a anului universitar. Aşa e de obicei. Cei din anul II vin dacă nu au altceva mai bun de făcut acasă, cei din anul III nu vin deloc pentru că sunt blazaţi, iar cei de la masterat… să fim serioşi.
Mici sfaturi practice:
1. După deschiderea ceremonioasă de mîine, plimbă-te prin oraş, să-l cunoşti mai bine. Poţi veni şi la Ziua Bicicletei Ciclismamatori.ro de la ora 19, că nu se supără centrele de închirieri de biciclete pe tine.
2. Nu sta numai cu cei din oraşul tău, la cursuri şi la chefuri. De obicei sunt plictisitori, plus că te pot pîrî la părinţi la orice pas greşit. Mai ieşi în lume, cunoaşte şi cîţiva bucureşteni ca să poţi rîde de ei folosindu-ţi amuzantul accent.
3. Nu te stresa cu cazarea. E bună mătuşa deocamdată, dacă tot ai ratat locul în cămin (oricum aveai medie mică). Chiriile nu mai sunt ce erau pe vremuri şi o bătrînă decrepită cu o mansardă liberă tot găseşti în Panduri, la doi paşi de facultate. Mai sunt şi soluţii mai ieftine.
4. Să nu crezi că vei fi epuizat în prima săptămînă de cursuri. Sunt chestii introductive, cunoşti profesorii, eventual semnezi contractul de studii, îţi iei carnetul de student şi legitimaţia de bibliotecă (asta e pe bani). Nu te aştepta la legitimaţia de transport, aia va veni prin decembrie.
5. Reperează în sală, la deschiderea ceremonioasă, cîţiva colegi tocilari. Fă-te că eşti tare simpatic(ă) şi vei avea de cîştigat în timpul anului universitar. Se lasă cu cinsteli, dar asta e, arta cere sacrificii!
6. A întîrziat proful la curs? Uită-te urît la el, e posibil să fie indulgent şi să vă dea drumul mai devreme. Dacă nu se dă bătut, subminează-l. Sfatul nu se aplică în sesiune.
7. Ai întîrziat tu la curs? Spune că eşti producător(oare) la ProTV. Proful va fi impresionat pînă la lacrimi şi te va scuza. Deşi nu orice prof.
8. Reperează rapid biblioteca la etajul 6, sunt unii profi care te întreabă dacă ştii unde e asta, ca să ştie la examen dacă-ţi dau 9 sau 10.
9. Repetă tabla înmulţirii, aia din şcoala primară. Sunt alţi profi (că altfel n-am cum să le spun) care te pun să-ţi calculezi propriul punctaj la un anumit curs. Incalificabil.
A, credeaţi că sunt 10 sfaturi? Nu cred în decalog. Hai succes în noul an universitar, în ţara care nu are nici o universitate printre primele 500 ale lumii!
super tari sfaturile :))
Tare frumoasă țară!:)))) mulțumim! ne vedem, probabil, la deschidere!
Eram sigur ca intra si bicicleta undeva :)
A fost minunat la deschidere. Sper ca atmosfera sa se pastreze asa in anii ce urmeaza
Da’ aveti viata p’acolo hihi ! As fi venit la un masterat, dar am deja unul la stat si ce vine dupa este cu taxa (pe criza asta pusculita este cam anemica…) Sa ai parte de studenti cuminti anul acesta ! :-)
10. nu iti face griji daca notele se publica tarziu, eventual cu ani lumina intarziere. o sa te obisnuiesti cu raul…
Deci pe tine trebuie sa te injur pentru pritioasele „informatii” de pe site! Ca si Gigi Becali, ai o capacitate de sinteza fantastica.
Introducerea e exacta. Iar cum acum am ajuns in anul trei…am vazut deschiderea doar din poze.
La FJSC de ce nu se pun rasteluri pentru biciclete?
Georgi, fiindcă sediul e la etaj. Dar dacă ai găsit pe cineva care le poate instala, anunţă-mă.