Să nu judecăm muzica după clădirile în care răsună 4

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Două seri la rînd am fost la Atheneul Român, respectiv Teatrul Naţional de Operetă, la două spectacole de genuri diferite. Evident, sunt multe deosebiri între un concert simfonic şi o operetă. Dar oare e necesar să ridicăm sprîncenele a dispreţ în faţa celor care agreează un anumit gen muzical şi nu pe cel agreat de noi?

Nu sunt unul din ăia care au preferinţe muzicale ce exclud anumite genuri. Îmi plac anumite stiluri dar în nici un caz nu dispreţuiesc muzica ascultată de alţii. Am mers cu plăcere la concertul simfonic din 12 februarie, dar şi la „Silvia” din 13 februarie la Operetă. Aş merge tot cu plăcere la The Cranberries şi m-am bucurat că am ajuns la Budapesta la REM.

Nu-mi dau ochii peste cap cînd spun că înţeleg cît de cît de ce dă din mîini dirijorul (eu îi zic des „regizorul”), că mă prind uneori cînd o vioară a ratat o măsură sau cînd un anumit tremolo zgîrie timpanul. Asta nu înseamnă că sunt un expert sau un meloman rafinat. Pur şi simplu îmi plac muzica, teatrul, opera, opereta şi filmul. La balet am eu unele reţineri, dar cred că m-aş vindeca după un spectacol bun de dans.

Aşa că nu înţeleg obtuzitatea unor melomani, comentariile de după concert, aerul fals de cunoscători, snobismul celor care admiră costumele cîntăreţilor şi aluniţa dirijorului, ignorînd muzica.

Nişte oameni creează muzică, folosindu-se de nişte instrumente care par magice în mîinile lor sau de voce. Asta e tot ce contează. Lasă-te în voia sunetelor, indiferent de cum se numeşte instituţia de cultură. Sigur ţi se va părea că e mai puţin noroi apoi pe stradă, că ai primit nişte informaţii esenţiale la acel concert, ţi se va părea că ţi s-au deschis nişte drumuri, că ai găsit o limbă comună cu semenii.

Sunt cîteva efecte ale muzicii, indiferent cum se numeşte clădirea în care ea răsună.

Foto: 8notes.com