(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Wizzair: o companie aeriană elegantă, ieftină, profesionistă. Uneori însă trebuie să faci unele compromisuri. De exemplu, dacă vrei tarif mic şi bagaj mare, va trebui să te aştepţi să fii tratat ca la şcoala militară, cu antrenamente fizice dure.
Episodul de azi se numeşte Cum am ţinut toţi bagajele pe genunchi .
Problema: o pasageră nu-şi găseşte bagajul. Nu, nu la aeroport, ci în cabina avionului. Ea îşi aminteşte că a urcat cu un imens bagaj de mînă la bord, l-a aşezat în compartimentul de bagaje şi nu l-a mai văzut de atunci.
Primul apel
Pasagera cere ajutorul unei însoţitoare de zbor. Aia zice că nu e cazul să-şi facă griji, s-a mai întîmplat şi cînd vor ateriza sigur va rămîne un bagaj în compartimentul superior şi aşa va şti femeia că e al ei. Pasagera insistă şi cere să fie ajutată să caute în tot avionul. Însoţitoarea deschide şi închide toate compartimentele, sub privirile blînde ale pasagerei. În acest timp, lumea tot urcă în avion şi caută loc pentru bagaje deasupra capului.
Al doilea apel
Însoţitoarea abandonează, aşa că pasagera merge la o altă însoţitoare şi o roagă acelaşi lucru. Deci iar clac-clac, bagaje verificate, dar femeia nu-şi vede geanta. După o a treia verificare, ce se gîndeşte şefa de cabină? Să ne anunţe că e momentul să ne ridicăm, să ne luăm bagajul propriu şi să-l ţinem un timp pe genunchi.
Sus bagajele, sus!
Haos: unii nu mai găsiseră loc deasupra capului, aşa că au pus bagajul în altă parte. Foială, nervi, înjurături în diverse limbi. După cîteva minute de stat cu rotilele pe picioare, suntem anunţaţi că a fost găsit bagajul şi le puteam reaşeza în compartimente. Partea bună a fost că de data asta fiecare pasager şi-a găsit loc pentru bagajul propriu în compartimentul de deasupra propriului scaun. Minune!
Echipajul a fost românesc, dar asta nu cred că e relevant.
A fost amuzant şi relaxant. Sau poate am simţit aşa din cauză că mîncasem anumite prăjituri din Amsterdam…