(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Iar am stat de vorbă cu administratorul blocului. Uneori se mai aşează pe un fotoliu din cameră, răsuflă şi se lansează într-o mică discuţie despre viaţă, ţară, oameni şi bani. Tocmai a încasat banii de întreţinere, a notat toţi indicii de la aparatele de apă şi căldură şi trece la oameni, a lăsat contabilitatea în pace.
Cred că este primul om care mă întreabă cum mă descurc fără un sfert din salariu. Nu-mi place să mă vait, dar îmi place să mă întrebe lumea cum o duc. De multe ori, încep să vorbesc şi după prima frază nu mai sunt ascultat. Nici administratorul nu e mai breaz, dar el înţelege parcă mai mult cum stă treaba cu profesorii, că doar şi el are o nepoată care tocmai a început clasa I.
Îi spun că mai colaborez pe ici-colo, culeg firimituri, stau cu urechile ciulite. Între timp, mai şi trăiesc, scriu pe blog, mă prefac că mă pricep la unele lucruri ca să mă bage lumea în seamă.
O idee
Administratorul din blocul meu îmi face o mărturisire: el are pe noptieră romanul Moromeţii. Este etalonul său în materie de respect în societate. Da, chiar foloseşte cuvîntul etalon.
Moromeţii îi prezintă lui satul tradiţional, cu standardele care vin din moşi-strămoşi. O dă în comentariu literar şi încerc să-i demonstrez că Marin Preda surprinde momentul cînd satul tradiţional se destramă. Administratorul nu acceptă aşa ceva, el nu ştie despre Gemeinschaft, dar îmi spune că în roman totul e aranjat în sat, fiecare îşi ştie locul şi acolo oamenii îşi poartă respect reciproc.
De atunci
Ajunge cu discursul în perioada în care cunoştea un tipograf care-i oferea uneori fascicule din cărţi scoase în tiraj mic. Pe timpul lui Ceaşcă. Le strîngea şi, cînd le avea pe toate, le tăia şi le cosea, pentru a le transforma în cărţi. Da, atunci lumea practica lecturile urbane în societarea rurală din oraşele forţat industrializate de comunişti.
Administratorul nu regretă perioada comunistă, nici faptul că „generaţiile de azi nu mai citesc”, ci faptul că nu mai vede în jur respectul din Moromeţii. Da, dom’le, cine i-a furat administratorul meu respectul semenilor pentru alţi semeni?
SUPER POVESTEA! Cum o mai duci? :D:D:D
Merge, merge. Mai ştii şi de pe Facebook, dar mulţumesc pentru întrebare :-)
corect: administratorului meu
Diagnostic: viteza de tehnoredactare neadecvata la conditiile de trafic.
Sper ca sunteti cu moralul ridicat si nu v-ati lasat influentat de adevarurile spuse de administrator. Cu respect, E.M
vezi sa nu citeasca si administratorul blocului tau blogul tau. ca nu e sigur ce o sa inteleaga – poate chiar o sa creada ca faci misto de el, chiar daca tu nu faci.
eu am avut acest soc/show in maramures, cind oamenii la care stateam au fost ajutati de niste binevoitori sa citeasca un text despre ei, text aflat pe blogul meu. nici pina azi nu m-au iertat pentru cuvintul LIMBO.
Într-adevăr lumea satului din Moromeţii este una idilică,este imaginea satului tradiţional însă consider ca nu are suficiente argumente încat să reprezinte un etalon pentru zilele noastre, chiar în roman se afirmă că „timpul nu mai avea răbdare”, deci şi acolo societatea se destramă.