Am ceva personal cu unii studenţi 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Dacă n-aţi înţeles pînă acum, vă spun eu clar: am ceva personal cu unii studenţi. Cei care au fost la cursuri au aflat de la mine sau au dedus asta.

  • Cînd dau teme de făcut pînă la un anumit termen, nu fac asta pentru că ei trebuie să înveţe să respecte deadline-urile, ci pentru că am ceva personal cu ei. Dacă le scad puncte pentru că nu au respectat termenele, am ceva personal cu ei.
  • Dacă-i trimit pe teren să se documenteze, în ideea că asta trebuie să facă viitorii jurnalişti, am ceva personal cu ei. Aş putea să-i las să se documenteze stînd pe canapea, cum se face astăzi în jurnalismul românesc, dar sunt al naibii şi intolerant.

  • Dacă nu accept tema în orice formă şi le cer să o perfecţioneze, în loc să o primesc aşa cum e ca să scape de ea, am ceva personal cu ei.
  • Dacă facem cursuri suplimentare, după ce s-a încheiat activitatea didactică, pentru a ne perfecţiona, am ceva personal cu ei.
  • Dacă nu accept prelungiri de vacanţe legale, am ceva personal cu ei. În nici un caz nu e din cauză că nu găsesc o zi cu două ore şi o sală libere în care să putem recupera luxul de a ne fi distrat mai mult decît ne-a permis legal statul.

Scopul pentru care am ceva personal cu ei e simplu: ei se vor enerva, vor face treaba bine, ca să-mi arate că nu am motive să am ceva personal cu ei. Pînă la deadline, pînă cînd treaba nu iese aproape perfectă, dragi studenţi, consideraţi că am ceva personal cu voi! Vă rog…


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

5 gânduri despre “Am ceva personal cu unii studenţi

  • Maurul

    Ai pus punctat niste idei despre care isi vor da seama peste vreo 5 ani dupa ce vor termina faculta. Trebuie sa inteleaga ca este mare lucru ca cineva sa se preocupe de ei!

  • Gabriel Burete

    Daca nu ar exista cate un Burete, care sa nu inteleaga ca nu aveti ceva personal cu el nici dupa ce citeste ce ati scris aici… Dar pentru asta v-ati facut profesor, nu? Sa intoarceti oile ratacite la turma.

  • Gabi.GMC

    poate că eşti învechit să ceri chestii facultative care se fac la facultate…
    şi da! merită să ai ceva cu ei… ceva pe care ei să o ia personal! când vor fi pe picioarele lor mici, la început, se vor gândi cu certitudine: „ce bine era la şcoală la profu ăla de …, şi ce fraier(ă) eram atunci!”