(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Îmi aduc aminte des de povestea asta spusă de bunica. Ea a lucrat ca servitoare la boieri de cînd era mică şi pînă după căsătorie. Era fată în casă, mai era ajutată de o femeie mai în vîrstă, o vecină din sat. Printre atribuţiile ei, intra şi pregătirea toaletei de dimineaţă pentru soţia boierului.
În fiecare dimineaţă, trebuia să se prezinte la ea cu un lighean cu apă nici foarte fierbinte nici foarte călîie. În acea dimineaţă, ca să cîştige timp, a pus în apă şi un ou la fiert. Cînd apa a fiert, a pus în ea tot felul de chestii cosmetice care să o ajute pe boieroaică să-şi păstreze tenul fin. Acele lucruri au făcut ca apa să prindă o anumită culoare şi n-a fost atentă cînd le-a turnat, aşa că oul a rămas în apă.
I-a prezentat boieroaicei ligheanul şi se pregătea să plece, dar şi-a adus aminte de ou. Încercînd să nu fie văzută de boieroaică, a băgat mîna în apă, a luat oul fierbinte şi l-a aruncat în sîn. Boieroaica mai avea însă nişte lucruri să-i transmită. Bunica spune că îi dădeau lacrimile din cauza usturimii, dar n-avea de ales. A ieşit din camera boieroaicei, în cele din urmă, şi a scos oul din sîn.
Da, pentru unele lucruri trebuie să munceşti mult şi să suferi uneori.
Citesc ce scrii pentru că aflu lucruri interesante. Dar e data asta nu sunt de acord cu concluzia poveştii – din ce spui rezultă că bunica a suferit pentru că a făcut o greşeală în timp ce muncea, n-a fost o suferinţă dată de munca în sine.
Ca să trăieşti trebuie să munceşti şi să-ţi şi asumi şi consecinţele greşelilor legate de muncă.
Păi eu zic că şi-a cam asumat greşeala şi a şi durut-o. Iar slujitul la boieri nu e chiar muncă la multinaţională, erau alte vremuri.
Slujitul românilor la boieri există încă, doar că poate avea alte nume (fără să generalizez) – mic slujbaş la multinaţională, menajeră în Spania, infirmieră în Italia sau lucrător în agricultură în Anglia.
De acord, erau alte vremuri, azi avem mai multe posibilităţi de alegere, în funcţie de cât ne duce mintea.