(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
În acest weekend, am împărţit pliante pentru nişte bani (puţini), în parcul Herăstrău şi la Viasport. De cînd statul român face pipi de sus pe învăţămîntul superior, mă reorientez spre ocupaţii mai puţin solicitante intelectual.
Eu am dat pliantele de pe bicicletă şi cred că a fost o metodă eficientă. Nu numai că faci mişcare, dar poţi acoperi o zonă mai mare şi poţi ajunge în cotloane ale parcului unde nu-ţi vine să mergi pe jos.
Observaţii spre folosul meu de viitor pliantist:
- Cînd te apropii de o persoană, întinde-i de departe pliantul. Aşa te va observa mai bine pe tine şi nu va fi surprins cînd îi arunci hîrtia în piept, în sunetul frînelor.
- Zîmbeşte, chiar dacă n-ai chef în momentul ăla. Nici tu n-ai lua un pliant de la o persoană mohorîtă, nu-i aşa?
- Dacă de departe pare neîncrezător, spune-i repede despre ce e vorba. E probabil să ia hîrtia cînd te apropii de acea persoană.
- Dacă te apropii de un cuplu şi unul dintre ei te refuză, oferă-i celuilalt. Oamenii au personalităţi diferite.
- Citeşte şi tu cu atenţie ce scrie pe acel pliant, ca să poţi răspunde la întrebări.
- E bine să fiţi doi cu bicicleta: cel din spate le oferă pliante celor „rataţi” de primul biciclist.
- Copiilor le place să primească hîrtii colorate, deci oferă-le lor dacă părinţii au mutre acre. Sigur le vor citi părinţii după ce te îndepărtezi.
- Din mers, le poţi da rapid bicicliştilor, celor pe role şi celor care aleargă. E un anumit spirit de ştafetă în a prelua hîrtia în timp ce te mişti.
Între 8 şi 10 dimineaţa, nu e nici naiba prin parc sau sunt doar pensionari obosiţi. Cum evenimentul era unul de sport de masă, nu bătrînii cu probleme locomotorii erau ţinta.
Şi dacă nu eram cu bicicleta, n-aş mai fi simţit atît de profund vijelia care m-a însoţit la întoarcerea acasă…
O altă nouă ocupaţie a mea este aceea de fotograf de produs. Despre asta, într-un articolaş viitor.

Fix așa am făcut și eu! Cu toate că-s oameni puțini dimineața, am observat că-s mai frumoși decât cei care vin seara.
Da, şi eu pusesem ochii pe una de vreo 75 de ani, dar era deja cu un tînăr de vreo 80 de ani.
Nu la fizic și vârstă mă refeream. Tineretu’ care apare seara în parc e dubios…
Lasã, cã nici cu pensionarii care voiau sã-mi arate operaţiile nu-mi e ruşine…
Aoleu maică! Eu m-am dus numai la pensionarii alergători și bicicliști. O să-ți povestesc mâine de nea’ Marin și bicicleta lui Victoria, de calitate superioară.
hahahaha!!!!
Genial, G. Tocmai mă pregăteam să scriu un ghid despre împărţirea pliantelor, dar aşteptam să-mi consolidez experienţa, împărţind materiale promoţionale pentru DC, în curte la… FJSC. Adică, vineri la admitere şi marţi, la rezultate. Spre deosebire de cei care se orientează de buna-voie, de la învăţămîntul universitar spre ocupaţii mai putin solicitante, cum ziceai, eu m-am recalificat forţat, prin heirupismul de la DC, care are doua orientari: a. hai sa le stricam vacanta de vara la profi, chemîndu-i săptămînal la acţiuni voluntare de promovare şi b. hai să trimitem cadrele didactice sa stea în uşa/poarta liceelor, facultăţilor, etc, cu pliantu’n mînă, cînd candidatu’ plînje că n-a prestat nimic la bac sau la admitere. Nu pot să-ţi descriu umilinţa zîmbetului forţat la 40 de grade, înfiptă in diverse porţi de unde badigarda mi-a zis, tuleo de-aici, că te uşui de nu te vezi… Mai ales cînd chiar nu crezi în lucrurile din pliant.