(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)
Să mergi de la Vadul lui Vodă la Chişinău fără să vizitezi Cricova? Imposibil!
Ajungem cu maşina şi o parcăm. În spaţiul de aşteptare, marcat de bolţi, cîţiva muncitori trag la aghioase sau joacă table. Mai sunt vreo 5 turişti. Nimeni nu ştie cum se procedează. Uşa pe care scrie Reception este închisă. Trecem de poarta metalică şi vorbim cu portarul. Ne spune că va veni domnişoara şi ne va rezolva. Pînă atunci, ne îndeamnă să nu păşim pe teritorul viticol, aşa că ieşim din nou în parcare, speriaţi.
Mai vin cîţiva turişti moldoveni. Îşi parchează maşina chiar în buza porţii. Atunci ne lămurim: vom intra cu maşini cu tot pentru a vizita oraşul viticol din subsol!
După vreo 20 de minute, timp în care ne vedem de gîndurile noastre, apare Tatiana (aşa scrie pe ecuson). E la fel de nemulţumită ca portarul de jobul ei, judecînd după expresia feţei. Lumea, buluc în Reception. Ea îi invită afară pe cei care nu plătesc cu cardul. În cash se plăteşte la final.
Mai trec vreo 10 minute şi Tatiana iese din Reception, dornică de lucru. Cineva din grupul nostru o întreabă dacă se urcă şi ea în maşină, la care ea răspunde: „Că doar n-oi merge pe jos…” Logic. Nu vrea în maşina noastră, nu e loc destul, aşa că se urcă într-un Mercedes (parcă).
Intrăm în tunelurile cu nume de străzi. Cică sunt 120 km de drumuri pe sub pămînt şi străzile ajung pînă sub oraşul Chişinău. Din loc în loc, ne oprim pentru a asculta explicaţiile Tatianei. Se ţine bine pe tocurile extraînalte şi se poate mişca uşor în blugii extrem de strîmţi.
Ajungem la rafturile cu sticle. Admirăm mucegaiul de pe dopuri, care ne dă impresia că sunt sticle cu barbă. Tulburăm puţin păianjenii care-şi făcuseră cuib printre sticlele depozitate acolo de zeci de ani. Tatiana e mai surîzătoare acum, ba face şi unele glume.
- Aici se face şampania, dar nu se numeşte şampanie, ci vin spumant. Sunt peste un milion de sticle. Sunt bune abia după trei ani de fermentare şi sedimentare.
- Sticlele se întorc manual de către femei. Nu se folosesc maşini, pentru că oamenii pun emoţie în mişcarea ce poate produce afecţiuni ale încheieturilor.
- Aici se pun dopurile, dar nu putem porni instalaţia acum.
- Mergem tot în maşini în continuare, pentru s-au stricat maşinuţele electrice. Nu, gazele de eşapament nu afectează vinul.
- Nu, nu se poate cumpăra vin de aici, ci din Chişinău. Grupul nostru cumpărase deja vinuri Cricova de la un mic magazin aflat la vreo 2 km de pivniţe. Ieftin!
Urmează colecţia lui Putin, cel mai scump şi vechi din lume, sala unde a băut Gagarin din colecţii, o altă sală de degustare cu teme maritime, fresce comuniste, harta de export a vinurilor în lume ş.a.m.d.
Partea cea mai aşteptată de toţi: degustarea. Şi ce dacă am un avion care pleacă peste două ore, nu pot rata acest moment! Bem cîte un păhărel dintr-un Chardonnay şi un Cabernet. Acum Tatiana e supărată pentru că şi-a scăpat mobilul pe jos, aşa că noi socializăm, ca turiştii, deh. Un cuplu britanic din Ipswitch va vizita Transilvania, un alt cuplu format dintr-o italiancă şi o moldoveancă îşi savurează vinul, americanul Mike schimbă impresii cu româno-americanul Brăduţ, eu mă uit discret la ceas.
Eu sunt cel care scurtează momentul de fericire. Pînă la urmă, mă hotărăsc să iau avionul. Şoferul mă duce la aeroport în vreo 30 de minute. Îmi face semne ca să-mi arate unde e check-in-ul (nu vorbeşte româneşte). Cumpăr o vodkă rusească de la duty-free şi mă îmbarc.
Prin minte se învîrt Putin, Gagarin, vinul evreiesc din 1902 şi Tatiana. A meritat să plătesc 330 de lei moldoveneşti pe vizita asta!