(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
În afară de faptul că-i pun să scrie știri despre ei ca să aflu detalii din viața lor de zi cu zi, îi mai supun pe studenți unui supliciu: le pun în față o oglindă Web 2.0.
Era doar o metaforă. Adică, dacă încep lucrul cu studenți noi, îi caut pe Facebook în prealabil. Citesc despre ei și descarc cîteva fotografii reprezentative din albumele lor. Pun totul în Animoto, adaug o muzică și gata montajele!
Le prezint clipurile chiar la prima întîlnire. Recții? Surpriză, jenă, bucurie. În general, e de bine. Ei sunt entuziasmați că m-am interesat de ei online, că astfel se pot cunoaște cît de cît înainte să fi schimbat o vorbă.
Poate fi un montaj pe care să-l revadă peste cîțiva ani, pentru a constata dacă s-au schimbat, dacă s-au maturizat, dacă-i mai reprezintă acele poze publice.