De unde-mi procuram Internetul 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Era destul de greu să ai undeva acces la Internet, la începuturile conectării în România. Am dat de net prin anul al III-lea de facultate, cînd facultatea a legat la rețea vreo 4 calculatoare. Știu că era un LAN prin cablu, iar la capăt exista un terminator, o piesă care închidea rețeaua. La un moment dat, cineva s-a gîndit să-l ascundă, așa că mai auzeai cîte un prof pe culoare care întreba:

Ați văzut cumva un terminator?

Înainte de asta, fusesem în Franța la o specializare de o lună și creasem primul site al facultății, în HTML, împreună cu o colegă mai mare. Cu toate astea, abia cînd ne-am întors în țară s-a conectat facultatea la Internet.

Era greu să ai acces la net gratuit. Erau Internet Cafe-uri, dar ar fi costat mult dacă le-ai fi vizitat zilnic. Am ajuns în anul al IV-lea, în faza în care îmi pregăteam teza de licență (despre presa online românească din acea vreme), așa că aveam nevoie de net cît mai des.

Iată cum procedam:

• La cursurile la care foloseam calculatorul, încercam să fac repede ceea ce mi se cerea, apoi mă ocupam și de documentare online, printre picături.
• Mă mai rugam de cîte un prof să mă lase la calculator în afara orelor. Evident, nu știam niciodată cît timp pot sta să lucrez, dar chiar și cinci minute mă ajutau.
• La BCU erau vreo două calculatoare cu acces gratuit la net. Trebuia să mergi acolo, să te pui pe listă și să aștepți. Nu mai știu cît aveai voie maxim pe zi, parcă 15 minute.
• CJI-ul m-a salvat. Atunci aveau sediul pe Matei Voievod, în clădirea celor de la Teatru și Film. Oameni drăguți, calculator cu acces la net, ba chiar aveam și colecțiile unor ziare americane pe DVD-uri.

Prețuiam fiecare moment petrecut online. Îmi notam pe parcurs adrese de Web și lucruri pe care să le fac cînd apucam vreun calculator liber. Salvam pe dischete informațiile (dacă mi se dădea voie), printam (dacă oferta includea și asta) sau îmi notam de mînă, pur și simplu. Cînd am susținut lucrarea de licență, chiar am fost mulțumit de mine, pentru că știam că muncisem mult la ea.

Bag seama că atunci cînd nu ai un lucru simți foarte mult cît îți lipsește. V-ați imaginat viața fără acces la net pe mobil?

Era perioada în care socoteam banii de cheltuială în cornuri cu gem. Îmi plăceau mult cornurile alea insipide și-mi cumpăram des. Nu mai știu cît costa unul, dar socoteam în cornuri orice sumă primeam de la părinți, bursa sau banii pe care-i primeam (rar) pe diverse colaborări.