Cum am salvat o cursă Tarom de pe canapea 11

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Ce m-am gîndit eu aseară, ca un jurnalist care nu sunt? Ia să ascult comunicarea de la Otopeni, dintre turn și aeronave și dintre aeronave și sol… Că nu se știe de unde apare o știre pe care nu am unde să o public, din moment ce nu sunt jurnalist sau blogger!

Și așa s-a nimerit să dau peste micile aventuri ale zborului Tarom ROT274 (Atena – București), în care se afla prietenul Cristi Curus. El în avion, eu la căști.

Spicuim din cuprinsul status-ului lui de pe Facebook:

23:35 Sunteți în „troieniță, așa a zis comandantul.

23:39 Au oprit motoarele, deși comandantul a spus să nu le oprească. Au decis că e mai bine așa, ca să nu iasă alte „porcării”.

Da, comunicarea sol-aeronavă se făcea în românește și era presărată cu glumițe din partea personalului de la sol. Probabil o metodă de a mai reduce din stres.

Între timp, unele curse care au fost anunțate ca anulate au început să-și manifeste intenția de a ateriza și chiar au făcut asta.

23:47 Cristi anunță că se servește apă la bord. Unii pasageri cred că sunt pe Băneasa.

23:55 Șeful serviciului sol sugerează pornirea motoarelor, pentru că doar ați depășit axul căii de rulare, ați putea ieși pe motoare, nu cu tow car. Avionul nu e controlabil la sol din cauza gheții. Virajul de 180 grade semicerc a întors avionul. Comandantul Gherghina nu vrea să riște, vrea mașinuța.

00:28 Solul enervează un comandant britanic. Britanicul: „This delay is too long”. Ground: „Do you have Follow me car in sight”. „Yes”. „Then follow Follow me car to…”.

01:04 Intersecția O/N alunecoasă. Comandantul vrea material antiderapant acolo, pentru viraj cu roata bot în siguranță. Răspuns de la sol: Nu se poate. Urmați FollowMe cu strictețe.

01:15 ‎”Dar de ce n-ați dat cu nimic pe calea de rulare?”. „O să mă interesez”.

01:17 ‎”Să vedem ce facem cu substanța aia cu care dau ei, că n-au făcut nimic pînă acum”.

01:24 Munchen aterizează și se pune pe așteptat. Munchen: „Aduceți un microbuz, ceva, că flăcăul cu bridge-ul nu e dibaci deloc. Avem puțini pasageri”.

01:30 Ground: „312 (Munchen), vi se aduce o scară”. Munchen: „În sfîrșit!” Ground: „Din categoria iarna nu-i ca vara„.

Cu asta s-a încheiat comunicarea mea cu Cristi (lipit de iPhone în avion). Am aflat deznodămîntul dimineață:

02:59 1h 20 minutes of flight, 2 hours stuck on the tarmac, and then a trip home with a taxi that crossed illegal police barriers! But…at home! Good night! Thanks to you all for the updates via Facebook! :)

Concluzii:

• Căpitanul Gherghina e meseriaș, aterizarea a fost lină și el e un profesionist recunoscut al companiei Tarom.
• Otopeni ar trebui să nu se mai zgîrcească la material antiderapant. Știu, e scump, dar merită.
• Puțin training în plus cu flăcăii de pe platforme nu strică.
• Apa plată calmează pasagerii din avion.
• Taximetriștii bucureșteni sunt tare curajoși cînd aud foșnetul banilor.
• Se poate face un fel de jurnalism chiar și stînd pe canapea. Îți trebuie net, engleză și laptop.

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]La ce resurse există pe Otopeni și la cît de amărît e acest aeroport care ține în brațe ditamai orașul, piloții lucrează excelent în condiții de stres și de vreme nefavorabilă. Nu știu cît de bine sunt plătiți, dar mereu aș susține o mărire de salariu pentru Gherghina și alții ca el de la Tarom.

Foto: Cristi Curus, Facebook