Umilința în fața olimpicilor 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Am participat și eu la olimpiade în școala generală și în liceu. Dar am știut că sunt de umplutură, unul din cei mulți, cu care școala trebuia să-și facă planul de participare. Știam că nu voi face performanță, că nu sunt printre cei aleși.

Este greu să creezi ceva, darămite să mai fie și ceva bun. Sportul este o creație la care participă toată ființa ta. Se știe că nu poți avea performanțe bune numai cu ajutorul corpului, dacă mintea nu este în regulă.

Admir orice sportiv care ajunge să demonstreze că este bun, că a creat ceva care rămîne. Nu-mi voi permite niciodată să critic un sportiv sau o echipă din țara mea doar pentru că n-au cîștigat cea mai valoroasă medalie. Nu spun că numai participarea la competiție ar fi de ajuns, dar pur și simplu respectul pe care li-l port și umilința de a ști că sunt mediocru în orice fac în țara mea mă determină să tac și să admir.

Zilele astea, am visat „En garde. Prêts. Allez!” Am citit pe sărite regulamentul acestui ciudat sport care amintește de cărțile lui Alexandre Dumas și m-am bucurat că am acolo niște reprezentanți bravi. Zilele astea, am fost mîhnit să constat că doi semibărbați semidocți autonumiți jurnaliști au jignit o sportivă și mi-am promis în gînd să nu fac ca ei niciodată. Zilele astea am trăit și eu Jocurile Olimpice cum am putut, cu uimirea că se pot depăși limite atît de dure și că avem un domeniu în țară care ne mai face să fim mîndri.

Mulțumesc, sportivii mei, că ați făcut zilele astea mai suportabile la mine în țară!

[box style=”rounded” border=”full”]Acest articolaș mi-a fost inspirat de ceva scris de curînd de Chinezu. El vrea să meargă la Londra cu un steag cu nume de bloggeri din diverse județe. Nu pot decît să-i urez succes în a-i aduna pe cei mai bravi bloggeri români județeni și să vă invit să-l susțineți în această inițiativă. Citiți toate detaliile la el pe blog. Chinezu, fii căpitanul nostru, tată! Și nu uita că eu sunt din Buzău :-)