Fitness-ul mental e ca dragostea 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Le spun studenților să-și exerseze mecanismul din tărtăcuță ori de cîte ori au ocazia și mereu le dau exemple de site-uri bune în acest sens.

Primul capitol e cel mai greu

La începuturi, mi s-a spus că este bine să învăț alfabetul. Mi-am folosit memoria pentru a învăța poze cu litere, cu cuvinte, cu propoziții și cu fraze. Mai tîrziu am aflat că așa funcționează lectura, pe baza memorării imaginilor cu desenele cuvintelor. Cică de fapt nu citim cuvînt cu cuvînt.

Am început să citesc carte după carte. Nu mă obliga nimeni, dar mi se părea aiurea să stea acele frumoase pagini tipărite degeaba, nelecturate, foile neîntoarse, hîrtia nepătată de zacuscă, paginile fără colțuri îndoite și fără un pix între ele.

Am învățat că așa capăt cultură, prin acumulare de cunoștințe și memorarea unor modele din natură. Am învățat treaba asta la psihologie. Tot de acolo am știut cum să învăț pentru bacalaureat: am asociat noțiuni cu semne, gesturi, sunete, mișcări. Citeam Eminescu și loveam biroul cu creionul în zona albastră. Studiam opera lui Caragiale și ascultam muzica lui Michael Jackson. Mă străduiam să înțeleg ce vrea Rebreanu și citeam despre asta în timp ce mă mișcam prin cameră. La examene, mi-am adus aminte ușor de toate noțiunile pentru că-mi aminteam gesturile, mișcările și sunetele asociate.

Mi-au plăcut vacanțele active. N-am stat aproape niciodată doar cu burta în sus pe plajă. Am pus pe burtă o carte sau un rebus. Integramele nu mi-au plăcut, pentru că se bazează pe sinonime. E prea ușor. Rebusul te pune să cauți prin toată baza de date, te seacă de eforturi, te obligă să anagramezi, să sinonimezi, să antonimezi și să metaforizezi.

În epoca blogging-ului timpuriu, am început să scriu despre ce simțeam, pentru că mare lucru nu mi se întîmpla. Pe parcursul vieții, au apărut experiențele și ele au devenit articole pe blogurile mele. Le-am sintetizat prin Twitter, am stîrnit discuții prin Facebook, am cochetat cu Google+.

Cînd eram mici, făceam fitness

Țară, țară, vrem ostași și Lapte gros și De-a v-ați ascunselea și Rațele și vînătorii erau jocurile de atunci. Nu știam atunci că sunt fitness. Ne ajutau să fim cît de cît în formă (comunismul avea grijă să ne aducă la realitate cu margarină, puțină carne și multă soia de proastă calitate). Nu știam atunci că se va numi fitness, că se vor face săli specializate în România, că vedetele vor vorbi despre asta la TV.

E mult fitness în țara noastră, dar doar la nivel declarativ. Decît să vorbești despre asta, mai bine faci. Dacă tot alergi în jurul blocului pentru jogging, de ce să nu deschizi o carte din cînd în cînd? Dacă tot te fascinează yoga, de ce să nu încerci un rebus? Dacă tot o arzi bio, de ce să nu faci înmulțiri simple în minte, fără ajutorul telefonului mobil?

Deci hai, cu cine fac un scrabble old school, adică la masa de joc, nu pe net?

Poate Bogdan Antohe, Alex Boiciuc și Gadjodillo vor simți nevoia să combată pe blogurile lor despre fitness-ul mental, cine știe…


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 gânduri despre “Fitness-ul mental e ca dragostea