(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Cristina Blănaru a ales să scrie despre Crăciun în stilul lui Andi Moisescu. Iată ce a ieșit:
Ce mai e Crăciunul
Crăciunul este din punctul meu de vedere cea mai comercială sărbătoare (asta dacă nu punem la socoteală ziua bărbatului, care a fost special creată spre câştigul brandului şi spre mângâierea bărbaţilor români, care au un prilej să bea până nu mai ştiu de ei), o odă adusă a luminiţelor şi reducerilor senzaţionale, a copiilor isterici şi a părinţilor sărăciţi.
Înainte, Crăciunul se simţea cam pe la 20 decembrie, anunţat de cele mai multe ori de camionul celor de la Coca Cola. Acum este mult mai precoce şi ţine şi vreo două luni, spre bucuria burţilor noastre.
În primă fază, este anunţat de multe reclame care au clopoţei pe fundal, apoi, pe la începutul lunii noiembrie sună colindele peste tot, iar magazinele se umplu de globuleţe, beteală, brăduţi şi o groază de false reduceri. Drept urmare, românii acţionează ca atare şi dau năvală să cheltuie într-o lună cât în zece. Că sărbătoarea nu e sărbătoare fără exces, fără tradiţionalul porc asezonat cu nişte sarmale. Şi cum să nu cumperi când toate reclamele te îndeamnă să o faci pentru cei dragi, doar nu pentru rotunjirea cifrei de afaceri? De Crăciun uităm de ecologie şi aprindem mii de beculeţe, uităm de cumpătare şi de criză.
Chiar simbolul Crăciunului a ajuns să fie pierdut sau oarecum neglijat. Sărbătorim naşterea lui Iisus, dar câţi mai aduc vorba de asta? Câţi copii ştiu povestea naşterii lui Iisus? Pentru mulţi, culmea, e o coincidenţă că s-a născut în aceasta zi minunată în care primim cadouri. În aceeaşi zi în care lumea este mai entuziasmată de moşul bucălat care ne aduce cadouri, decât de sentimentele care ne împing să dăruim. Crăciunul şi-a pierdut trăirea. E prea ghiftuit şi agitat.
Pentru mine, Crăciunul înseamnă reîntâlnire, prilej de depănat amintiri cu prieteni vechi la o cană de vin fiert. Ce am mai făcut şi ce mai făceam pe vremuri, cum parcă mai ieri ne îngheţau şireturile pe derdeluş. Mă încântă să văd cum după mult timp şi un număr mare de kilometri încă ne mai unesc copiii din noi şi putem vorbi de parcă ne-am fi văzut ieri. Chiar dacă nu mai am Crăciunul de copil, cu sacoşe de dulciuri şi sorcove, mă bucură oamenii şi bucuria revederii, conversaţia tihnită şi cartofii la cuptor ai bunicii.
De, nici Crăciunul nu mai este ce era odinioară. Depinde din ce unghi îl trăieşti.
Cristina Blănaru
Masterat, anul I
Citiți motivația acestui demers și celelalte articole din serie.