Joaca de-a blogger-ul – Simona Tache (de Bianca Niță) 2


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Ultimul articol din serie îi aparține Biancăi Niță. Studenta a încercat să imite în acest text stilul Simonei Tache:

Tipologii de proprietari

Am decis să vorbesc pe îndelete despre proprietarii bucureșteni, acea specie humanoidă ce se hrănește cu sufletele chiriașilor. Nu sunt o autoritate în domeniu, dar mă sprijin puternic pe experiența celor 5 ani de când port eticheta de chiriaș al Capitalei. De actualitatea subiectului se lovesc mai toți pseudobucureștenii pe fruntea cărora scrie provincie. Impactul lovirii poate fi mai mare sau mai mic, pe măsura norocului fiecăruia, și cred că subiectul merită atenție pentru că ar genera mai multe reacții pe baza discuțiilor :

  • aaa-le-lu-iaaa! – pui câte un pomelnic în weekend la biserică pentru că ai un proprietar de milioane;
  • consolare – descoperi alți frați de suferință care se scaldă în același suc propriu de nervi ca tine;
  • luare de atitudine – unul mai crescut pe maidane și prin tribunele de fotbal îți poate preda ca la carte o lecție de răzbunare pe situație;
  • Maica Tereza – găsești un cineva caritabil care să te culeagă la el în locuință definitiv sau temporar;
  • Join Cause – o puneți de un grup al chiriașilor anonimi care vor să schimbe mentalitatea proprietarului bucureștean;
  • aplici principiul TMDCT – Te Muți Dracului în Casa Ta.

Iar ca să înțelegeți rodul acestor rezultate, voi trece în listă tipologiile de proprietari cu care mi-am încrucișat destinul:

Proprietarul drăguț pe față, dar care își bagă nasul în treaba ta

Este primul cu care am avut de-a face. Mi-a plăcut inițial, părea genul de om ok, cu care nu te legi la cap. După ce am închiriat, cumsecădenia lui a început să mă calce pe nervi, mai ales că locuia aproape. Mă sunea frecvent să îmi spună că nevastă-sa ba a făcut o prăjitură, ba a copt cornulețe, ba dă de pomană și dacă poate trece pe la mine să îmi dea și mie. Am avut dubii până să o cunosc că femeia aia nu e robot de bucătărie.

Cert e că prima, a doua, a treia oară mi-am zis „Ce drăguuuuț”, până când am realizat că vecinul tot fabrica pretexte să mă viziteze ca să vadă cum îi întrețin apartamentul. Simțeam ca la desenele animate cum pe urechi îmi ies salve de tren la fiecare dovadă de suspiciune. Parcă aveau oamenii ăștia un detector al urgenței incorporat în fund de mă prindeau mereu când eram pe fugă. De fiecare dată trebuia să îmi retrag piciorul încălțat de plecare în papucul de casă pentru a primi vizita musafirilor neaveniți.

Proprietarul desprins din filmele americane

Aici am aterizat când m-am lepădat de satana cu chip de vecin mișto. Și am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Super proprietară, genul de femeie îngrijită pe la vreo 40 de ani, carieristă și cu copii de vârsta mea. S-a purtat impecabil, s-a oferit să facem 50-50 agentul imobiliar și nu m-a deranjat niciodată. Nici cu cornulețe, nici ca să-mi citească zodiacul, nici ca să inspecteze starea apartamentului. Am avut cu cine să vorbesc când au fost probleme și mai că nu a vărsat o lacrimă când a plecat. O regret și acum, dar în materie de locuință găsisem ceva mai bun. 

Proprietarul pe care îl doare la bască de problemele tale

Așa e acum. Exprimentez zen-ul, pot să dau petreceri, să mă cațăr pe pereți, să las casa ca după uraganul Katrina sau ca după migrația mamuților. Pe scurt, fac ce vrea mușchiu’ meu. Dar proprietarul miserupist are totusi niște dezavantaje. Se poartă de parcă îți face un favor că îți închiriază, iar îndatoririle cad toate pleașcă pe capul tău. S-a stricat wc-ul? Te descurci. S-a stricat repartitorul la calorifer și ai de 3 zile saună în casă? Te privește. Totul e tranzacție: tu achiți lunar chiria, iar restul e treaba ta.

Sistemul ăsta e precum un incubator: tu ești un Prâslea mai mult sau mai puțin voinic care învață să se ferească de belele, adică de Omul Spân. Ești doar tu cu tine, iar decizia ta te duce la next level în bune condiții sau mai șifonat.

Personal, prefer varianta 3. Voi ce alegeți?

Bianca Niță
Masterat, anul I

Citiți motivația acestui demers și celelalte articole din serie.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 gânduri despre “Joaca de-a blogger-ul – Simona Tache (de Bianca Niță)

  • Pamfletarul

    „Next level” ar trebui sa te propulseze in propria ta casa…, etapa in care vei opri „incubatorul” pentru ca in sfarsit ai ajuns „proprietarul drăguț pe fața”, „desprins din filmele americane” si „pe care îl doare la bască de probleme”… :-)

  • Gigi Kant

    Dacă tot m-a trimis S.T. încoace, să comentez şi acilea. Darăguţ. Doar că: „… tu ești un Prâslea mai mult sau mai puțin voinic care învață să se ferească de belele, adică de Omul Spân“. Nu Prâslea ar fi trebuit să se apere de individul ăla fără inimă şi păr, ci Harap-alb… Aoleu, dar ştii că, totuşi, ai dreptate? Harap-alb era cel mai mic dintre fiii de-mpărat. Cu alte cuvinte, prâslea.