(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Oportunitate pentru studenții de la Drept și de la alte facultăți din toată țara, membri în ELSA sau nu: o școala de vară specializată pe dreptul Internetului, cu tema „Libertatea de exprimare, de la offline la online”. Evenimentul are loc între 18 și 25 august, la Predeal.
Școala va clarifica aspectele juridice ale temei de mai sus, având în vedere că există un interes tot mai crescut al studenților în legătură cu acest subiect. Cîteva abordări din cadrul cursurilor:
- sfera teoretică a Internetului
- evoluția și implicațiile actuale ale Internetului
- imagine de ansamblu asupra comunicării pe Internet
Invitații care au confirmat pînă acum sunt nume cunoscute din domeniul legislației Internetului și al libertății de exprimare:
- Monica Macovei – Europarlamentar
- Bogdan Manolea – Coordonatorul programului academic, director executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet (ApTI)
- Liana Ganea – Coordonator de programe la ActiveWatch România
- Ştefan Cândea – Director la Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie
- Cristina Lupu – Coordonator de programe şi comunicare la Centrul pentru Jurnalism Independent
- Ştefan Tănase – Cercetător Senior în Securitate – Kaspersky Lab
- Valentina Pavel – ApTI
Taxa de participare este de 700 de lei pentru membrii ELSA și 750 pentru cei din afara ELSA. Taxa acoperă toate cheltuielile de cazare, masă, logistică și program social. Înscrierile se fac pe site-ul oficial.
ELSA (European Law Student’s Association) este cea mai mare asociaţie independentă a studenţilor la drept din întreaga lume. ELSA Iaşi a fost înfiinţată în anul 1999 şi îşi propune să contribuie activ la educaţia juridică, să promoveze înţelegerea reciprocă şi responsabilitatea socială a studenţilor Facultăţilor de Drept şi a tinerilor jurişti. Şcoala de Vară este proiectul de cea mai mare anvergură al asociaţiei.