Temele studenților: Ștefania Cărnuță 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

„Sunt o studentă însărcinată. Așa, și?”

Trăiești în România și asta îți ocupă tot timpul… Dar ce se întâmplă când ești studentă?! Și mai ești și însărcinată… Ei bine, în această situație se află Alexandra și Maria, două studente de 21 ani cărora viața le-a rezervat surprize frumoase; prea devreme, însă. 

Alexandra și Maria sunt prietenele mele. Alexandrei i-au plăcut dintotdeauna copiii. Mariei nu. Cu toate acestea, vrând-nevrând, amândouă au rămas însărcinate în cel de-al doilea an de facultate.

Alexandra este studentă la Facultatea de Științe Administrative. A fost mereu o  persoană ambițioasă, isteață, pentru care ascensiunea academică reprezenta unul dintre cele mai importante lucruri. S-a căsătorit în toamna lui 2012, după ce a luat bac-ul cu 9,20 și a intrat la facultatea la care își dorise. Duce tipul ăla de viață la care femeile romantice visează: un soț iubitor care îi duce flori și o plimbă peste tot, o soacră de gașcă, o familie care o susține. Punctul culminant al vieții de familie al primului nostru subiect a fost reprezentat, însă, de momentul în care a rămas însărcinată: ianuarie 2014.

Atunci când i-am propus să îmi vorbească despre asta, influențată, probabil, de imaginea pe care lumea o are despre studentele însărcinate, Alexandra mi-a spus:

La mine e diferit, să știi, pentru că sunt și căsătorită… și mi-am dorit un bebe. Dar cu facultatea mi-a fost greu la început, aveam grețuri, îmi era rău și nu puteam să stau la cursurile de dimineață. Nu puteam sta pe scaun la toate cursurile, că mă durea spatele și nici nu mă mai puteam concentra așa cum o făceam înainte.”

Cu toate astea, îmi permit să spun că Alexandra a fost norocoasă, în ceea ce privește atitudinea pe care profesorii au avut-o față de sarcina ei: erau înțelegători, o trimiteau acasă (fără a-i pune absență) atunci când vedeau că nu se simte bine; îi spuneau că nu e necesar să ceară permisiunea pentru a pleca acasă și că poate pleca atunci când simte nevoia, pur și simplu. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care i le-a adus sarcina este acela că, în timpul sesiunii de iarnă, nu trebuia să aștepte pe la uși înaintea examenelor orale, ci avea mereu prioritate.

Ea reprezintă unul dintre ”cazurile” fericite: ”

Voiam un copil, dar când am aflat că a venit m-am gândit că nu o să mai am timp de tot ce mi-am propus, că nu mă mai pot angaja imediat după licență. După ce am analizat situația pe larg, am constatat că mai am anul 3 și doi de master, iar atunci copilul o să aibă 3 ani și o să îl dau la cămin. Soțul meu, Ovidiu, a fost cel mai entuziasmat de veste și a fost alături de mine mereu, la fel și familia.”

Impactul social

Totuși, părerile profesorilor au fost împărțite: unii s-au bucurat pentru șefa anului II și au felicitat-o, alții au descurajat-o spunându-i că se va realiza profesional mult mai târziu decât colegii săi. Că tot veni vorba de colegi: au fost șocați toți, însă i-au spus că se bucură pentru ea, se comportă frumos cu ea și o îndoapă mereu cu mâncare. Atunci când nu mănâncă, timpul liber și-l petrece dormind, făcând treburile casnice sau învățând: „Încerc să învăț din timp pentru sesiunea din vară, că atunci voi fi în 9 luni.”

Maria studiază Științele Economice, în cadrul aceleiași facultăți. Maria este tipa pusă mereu pe distracție, una dintre prietenele mele care era nelipsită de la petreceri sau nunți. Pentru că era ocupată cu acestea, facultatea nu reprezenta pentru ea un aspect prea important. De altfel, era genul acela de persoană căreia îi era frică de angajamente: nu și-a luat nici măcar un câine, asta până când nu a primit unul. Cam așa a fost și cu copilul.

La începutul lui februarie 2014, m-a sunat: ”Fată, sunt gravidă.” Pentru prima dată în viața mea, nu am știut ce fel de reacție să am. Să o felicit sau să continui să fiu șocată, să-i zic ”Bravo!” sau ”Îmi pare rău!”. Le-am îmbinat, felicitând-o și întrebând-o dacă va păstra copilul. Mi-a răspuns că da, iar după câteva zile, m-a anunțat că în trei săptămâni se va căsători cu bărbatul cu care avea o relație de câteva luni.

Cred că acesta a fost punctul culminant al vieții Mariei. Maria a decis să renunțe la viața de studentă.

O să mă duc, de acum înainte, doar la examene. În sesiunea din toamnă. Și-o să le iau atunci pe toate… mai dau și bani, mai cunosc și din profesori, mă descurc eu cu asta.”

N-a fost niciodată vreo olimpică, însă mă durea să știu că Maria renunță atât de ușor și că urma să-și sacrifice viitorul pentru un copil pe care nu și-l plănuise și nici dorise. Cu timpul, a început să înceapă să creadă că acest copil este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat:

E mai bine că am rămas însărcinată acum. O să fac un copil la 21 ani, o să fiu o mamă tânără! E un lucru bun, mai ales pentru că nu o să fie diferența aia de mentalitate atât de mare între noi, cum e între mine și ai mei. Când o să facă majoratul, eu voi avea 39 ani.”

Au rămas însărcinate, însă au luat decizii total diferite. Le-am felicitat pe amândouă și am ezitat să judec, încercând să mă transpun.  Alexandra va  avea o fetiță – Sofia-Maria iar Maria, un băiețel- David-Marian. Totul se rezumă la sacrificii, fie că îți continui viața de studentă așa cum se cuvine, fie că renunți treptat la ea. În final, aceste sacrificii vor fi materializate în fericire și asta e tot ce contează.

Foto: Freeimages

Acest articol a fot redactat de Ștefania Cărnuță (anul al doilea), ca temă la seminarul Jurnalism online. Urmăriți tag-ul jonline pentru a citi și alte articole ale studenților de la FJSC.