(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
Tîrziu în viață mi-am dat seama că mă descurc cel mai bine cînd sunt singur. Dacă am un deadline și mă pricep la ce trebuie făcut, merge șnur. Dacă trebuie să colaborez cu cineva, pică cerul pe mine: îi explic ce are de făcut o zi, îi corectez greșelile două zile și-i monitorizez activitatea trei zile.
Au fost însă situații în care a trebuit să lucrez în echipă funcțională, nu „echipă“ doar în sens de management forțat adus din Olanda sau din Canada.
La evenimente
Cînd ți se definește rolul, simți că te integrezi în grup. Dacă ai de făcut un singur lucru, te poți concentra pe el și încerci să-l faci foarte bine. Este de dorit ca membrii echipei să facă la fel. Din afară, evenimentul va părea profesional, exact, serios.
De curînd, am fost implicat în cîteva evenimente și vor mai veni altele. Am simțit că e vital să petreci mult timp cu membrii echipei înainte să dai verdicte. Primele impresii pot fi distruse sau accentuate în cîteva secunde. Din fericire, am avut parte de înțelegere, de comunicare fluidă, de lucru continuu și am putut vedea rezultatele muncii imediat după realizarea ei.
Nu recomand deloc izolarea vreunui membru al echipei. La ultimul eveniment la care am participat, am asistat la ruperea comunicării în cadrul unei echipe din cauză că un membru a exprimat fățiș izolarea sa. Oricît stres ar fi, oricîtă presiune ar exista pe creierul tău, nu este permis să respingi echipa în nici un fel: nici prin vorbe, nici prin semne grafice, nici prin gesturi.
La facultate
PAO a fost laboratorul la care am crezut că pot aplica și induce munca în echipă. Un curs simplu de tehnoredactare computerizată, dar am încercat să-l dinamizez la grupele mele. Unul din exerciții era ca studenții să se organizeze într-o redacție și să ducă la capăt etapele necesare realizării unei publicații tipărite.
Prima și cea mai dură probă era alegerea redactorului-șef și a celorlalți membri ai redacției, pe modelul unei redacții „reale“. Orgolii, certuri, semiotică. Am ponderat conflictele prin acordarea unei note globale pe publicația finală, care contribuia la media pe publicație (acestei note i se adăugau celelalte note din timpul semestrului).
Acum trei ani am înțeles că generațiile se schimbă în rău și mi-am dat seama că e tot mai greu să continuu acest exercițiu. Din păcate, studenții de la FJSC nu pot lucra în echipă la ore, dar colaborează excelent în social media, în lumea mondenă și în comunicarea informală.
În cuplu
Echipa este formată din doi și nu ai un punct de vedere obiectiv, de cele mai multe ori, pentru că ești mereu implicat. Soluția primară este compromisul, dar nu trebuie abuzat de el. Tot în comunicare stă soluția reală, dar înțeleg că e greu să comunici cînd ești obosit/stresat/apăsat. Probabil tot pe bază de responsabilități se poate funcționa, dar trebuie să țin cont de faptul că nu mai pot delega sarcini, ca în cazul evenimentelor sau al facultății.
Sigur, dacă nimic nu funcționează în echipă… dragostea e răspunsul! Valabil în toate cele trei situații, nu-i așa?