Rică nu știa să zică “apendicită acută gangrenoasă cu peritonită generalizată” 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 12 min)

Experiența mea nu este ieșită din comun, dar o consemnez aici, în caz că cineva va dori detalii despre cum e să fii operat de apendicită acută gangrenoasă cu peritonită generalizată.

Ceea ce credeam inițial că este doar o indigestie s-a dovedit a fi ceva mult mai grav. Credeam că e vina acelei salate de vinete, cu ardei copți, mîncate cu poftă. În acea seară, am avut febră și ceva dureri la stomac. Am zăcut o zi, am luat medicamente și am trecut peste problemă. Sau așa bănuiam eu, pentru că singurul semn că mai e ceva acolo erau niște dureri de tip „cuțit“ prin burtă, din cînd în cînd. Le-am ignorat, am crezut că sunt niște efecte întîrziate ale indigestiei.

Dar peste vreo șapte zile, febra a revenit și m-a însoțit trei zile la rînd. Ca tot omul, am fost și eu la un doctor privat. Am marcat banul pentru ecografie și analize la sînge. Cică aveam infecție urinară SAU plasture apendicular. Mi-a dat tratament și mi-a zis să vin zilnic la el la control (100 de lei consultația). Cînd l-am întrebat dacă ar fi bine să merg la Urgențe pentru alte investigații, a zis că ăia de acolo n-ar avea ce alte investigații să-mi facă.

Febra a continuat, nu am luat tratamentul privat pentru infecție urinară și, la presiunea ființelor dragi din jur, m-am prezentat la Urgențe. Simpla apăsare a doctorului în dreapta jos i-a confirmat că am apendicită în fază avansată. Chirurgul a confirmat diagnosticul tot printr-o singură apăsare și tot el mi-a prezentat oferta: cazare, masă, tratament și operație la spital, începînd din acel moment. Am acceptat cu bucurie oferta de vacanță la preț redus.

Cînd ești bolnav, fii cu mintea-n cap!

Este bine să mergi la Urgențe cu un pachet cu cele trebuincioase internării:

  • pijama
  • schimburi
  • un castron
  • o cană
  • tacîmuri
  • hîrtie igienică
  • șervețele uscate și umede
  • prosop
  • încărcătorul telefonului etc.

Și neapărat bani, pentru că asistența medicală de urgență este gratuită în România, deci va trebui să plătești una-alta. E bine să ai și o lamă sau un aparat de ras. Eu am ajuns pe mîinile unei infirmiere care, după ce a stins repede țigara, m-a băgat într-o încăpere de lîngă toaletă și m-a ras pe uscat, atingîndu-mă cu mîinile goale în locuri în care chirurgul n-ar fi avut ce căuta la operație. La final, mi-a spus să „plătesc lama“ (a fost prima fisă pe care am introdus-o în aparatul uman al spitalului, de aia e bine să ai și bancnote mici la tine).

Operația nu se face pe loc, trebuie să ți se administreze niște întăritoare și antibiotice. Ești testat înainte de fiecare antibiotic nou, să nu dai în alte alea. Totul se face prin perfuzie, deci vei avea tot timpul montat un cateter în mînă, cît ești în spital. Tot pe acolo îți vor oferi hrana zilnică, pentru că nu ai voie să mănînci un timp după operație.

De vorbă cu doctorii care-mi umblă în burtă

Am stat un pic la coadă a doua zi la sala de operații, dar abia așteptam să intru și să scap de febre și de durerile ascuțite. M-am urcat singur pe masa de operație, am fost cuplat la nava mamă cu cabluri (perfuzie, puls, tensiune) și mi s-a făcut o injecție în coloană, pentru anestezia locală. După ce am început să simt picioarele moi, furnicăturile au urcat pînă pe la mijlocul corpului. Am fost acoperit cu celebrele cearceafuri, am simțit cum mi se depun pe corp instrumentele și cei doi chirurgi au început treaba (eu speram în timpul ăla că s-au spălat bine pe mîini și și-au pus mănuși, nu ca infiermiera cu rasul…).

Partea amuzantă la anestezia locală este că poți vorbi cu doctorii și asistentele, să mai treacă timpul. După ce m-au tăiat un pic, au fost cam uimiți că puțeam și mi-au lărgit tăietura ca să poată culege apendicele și puroiul. Unul dintre chirurgi mi-a dat să miros un tampon cu puroi, iar eu m-am scuzat, le-am spus că mă parfumez zilnic. A durat ceva mai mult timp operația decît cea de apendicită standard. Spre final, din cauză că începuse o ploicică și în camera de lîngă era deschis un geam, am început să tremur încetișor. Cînd m-au depus pe patul din salon, se zguduia patul cu mine. Am transpirat pînă m-am reîncălzit cu ajutorul glucozei injectate.

Durerea de după operație și din timpul nopții nu o pot compara decît cu o arsură permanentă în zona tăieturii. Ca și cum cineva mi-ar fi uitat pe abdomen un fier de călcat încins. Am mai cerut un calmant, am înjurat, am dat din mîini, am gemut. Poate sunt eu mai puțin tolerant la durere, dar, ce să zic, bine nu mi-a fost! Tot atunci mi-am dat seama că doctorii îmi montaseră două tuburi de drenaj în rană și pe acolo tot curgea un lichid deloc îmbietor.

M-am ridicat din pat abia după ce mi-a fost scos și al doilea tub de drenaj. Cu ele în burtă, simțeam că nu pot respira și amețeam imediat; mă simțeam cam prost pentru că toți ceilalți din salon se mișcau binișor, cu ale lor operații de pietre la nu-știu-ce sau de hernie. Am îndurat poziția pe spate, am ascultat poveștile celor din salon, am mai butonat telefonul, am citit cîte puțin.

Povești de salon

În acel salon a stat un timp un poștaș despre care am aflat că a fost cel care l-a ajutat pe tata să facă rost de carnea de pui care a fost servită la petrecerea de la botezul meu. Mi-a făcut plăcere să-i ascult poveștile despre tata… Mai tîrziu, a ajuns în salon fratele doamnei cofetare care întotdeauna prepara tortul cu „La mulți ani, Hari!“, din copilărie.

După operație, alimentația e graduală, pentru că e important să nu te balonezi sau să te constipi:

  • apă
  • ceai neîndulcit
  • supă clară
  • griș cu lapte
  • iaurt
  • brînză proaspătă
  • carne fiartă/la grătar
  • banane

Cam ăsta e regimul și după externare, un timp. La mine recuperarea merge un pic mai greu pentru că încă obosesc repede (am slăbit 7 kilograme) și mai curge lichid din locul unde a fost drena.

După externare, trebuie să fii pansat zilnic și apoi la două zile dacă nu sunt probleme. La un moment dat, probabil voi renunța la pansament și-mi va fi scos ultimul fir de sutură.

Mici ponturi

Pozițiile. Le-am dat nume pozițiilor de stat în pat și cîte o notă. Pedreapta era cea mai confortabilă, dar se acumula rapid lichid în pansament. Pespate era bună, dar nu mult timp, plus că apoi, cînd vrei să te ridici, amețești brusc. Pestînga era mai greu de realizat, pentru că ea făcea ca tăietura să aibă tendința să se deformeze în jos, de unde o mică durere. Înfund necesita ceva efort de ridicare, dar era ideală pentru butonat și citit sau mîncat.

Mobilizarea. E bine să te dai jos din pat cît de repede poți după operație (dar cel puțin 3 ore după operație nu ai voie să miști capul în sus, din cauza anesteziei). Mișcarea favorizează tranzitul intestinal.

Indicațiile. Mi s-a dat ulei de parafină să beau, pentru a… ieși. Dar n-am văzut că scrie „2 lg / zi“ și l-am băut pe tot odată. N-a fost mare pagubă, dar am vizitat des WC-ul. În rest, am respectat cu sfințenie sfaturile asistentelor, am stat cuminte la perfuzii și n-am abuzat de calmante și somnifere dacă am simțit că mă descurc și fără ele.

Igiena. Dacă se poate, păstrează-te curat, cu ajutorul șervețelor umede, al periuței de dinți etc. Durează cîteva zile pînă poți să te speli ca lumea. Eu am găsit pe cearceaful alb vreo patru purici, dar sunt niște vizitatori normali, din cîte am înțeles de la asistente, mai ales că secția de Chirurgie arăta probabil cel mai bine din spital. Se face dezinsecție periodică, dar micuții sunt rezistenți la substanțe.

Strănutul și tusea. E bine să te abții de la ele. Eu am reușit să scap doar un strănut. La celelalte, am pus limba în cerul gurii și a trecut. Dacă nevoia e chiar mare, ține-ți respirația 10 secunde, apăsînd pe nas și va trece. La tuse, e bine să tușești de mai multe ori încetișor, ca să scapi de spasmul acela mare de la o tuse normală. Totul ca să-ți protejezi sutura.

Vizita. În fiecare dimineață, un cortegiu format din medic și asistente trece prin salon. E bine să te gîndești dinainte ce ai de întrebat, pentru că de obicei sunt grăbiți și nu stau la taclale. Dacă medicul e de gardă, mai poț trece pe la el să-l mai consulți.

Înțelepciunea vine din durere

Aceasta este povestea mea; este și povestea altora, a celor care ignoră unele semnale ale organismului, pentru că se cred puternici și invincibili. Cîteva luni de acum încolo, nu voi putea face efort fizic mare și încă mai am pînă cînd ajung la un regim alimentar mai bogat. Nu pot spune însă că-mi lipsesc vizitele nocturne ale asistentelor care administrau tratamente celor din salon, țipetele pacienților alcoolici aflați în sevraj, care zdruncinau paturile de care erau legați și nici puricii. Sfatul suprem: la prima durere în partea dreaptă, mergeți la doctor!

Foto: Simcute

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 gânduri despre “Rică nu știa să zică “apendicită acută gangrenoasă cu peritonită generalizată”

  • Laura

    Este îngrozitoare toată perioada de spitalizare. Eu am stat 5 zile separate de 4 nopți foarte lungi. M-am simțit neom până nu am ajuns acasă să mă întind în patul meu cu așternuturi curate, fără branulă, fără tuburi de scurgere a puroiului, fără asistente, fără colegi de cameră.

    De aici mai departe drumul este mai ușor (nu neapărat ușor, dar mai confortabil). În maxim o lună îți recapeți forțele și de acolo revenirea la normalitate este în pași rapizi.

    În materie de alimentație, pe mine m-au salvat sticksurile cu brânză topită Hochland (varianta fitness sugerată de doctor) și supa de pui fără pui (mâncam doar zeama cu morcovi).

    Multă sănătate și convalescență ușoară!

    PS: Dublez sfatul dat aici: cum aveți dureri de abdomen (eu am avut durerile în zona stomacului), mergeți la doctor! După o operație de apendicită (nu peritonită) sunteți acasă a doua zi, iar revenirea completă este mult mai ușoara și rapidă. Comparativ cu peritonita care implică drene, branule, spitalizare pe termen mai lung și perioadă de recuperare mult mai mare și mai grea!

    • George Hari Popescu Autor articol

      Nu mi-a displăcut spitalizarea, pentru că au fost condiții decente și mă consola faptul că, dacă mi se întîmplă ceva post-operator, sunt în locul potrivit. Da, recuperarea e mai agonizantă, pentru că vrei să faci treabă și obosești repede, nu poți sta în orice poziție etc.

  • gadjodillo

    Oh, George! Te-ai făcut băiat mare acum, că ai trecut şi de apendicită…
    Acum, serios, să te faci bine repede, că urmează triatlonul de la Mamaia!
    Foarte interesante sfaturi.

  • gabi

    Salut…pot spune ca stiu prin ce-ai trecut,pt ca si eu am fost operat tot de pritonita acuta generalizata,acum 4 ani…a fost oarecum amuzant,pe alocuri,faptul cum ai povestit..ideea e ca si eu am avut parte de un batran,fost alcolist si cu ceva probleme la “mansarda” care a fost legat de pat,cu un picior in gips,la care nici calmantele nu-si faceau efectul,pt ca era foarte agitat,neavand pastilele pt boala de care suferea…culmea,fusese operat tot de peritonita…spre norocul meu,eu n-am fost coleg de salon cu puricii :)))