(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 0 min)
„Gospodina“. Într-o zi am plâns de foame. Făceam naveta cu autobuzul, la 50 de kilometri de Bucureşti, mă sculam la 5 dimineaţa şi mă întorceam acasă la 7 seara. Toată ziua, la şcoală, nu mâncasem nimic, pentru că n-aveam ce, iar la întoarcere mai găsisem la „Gospodina“ o ultimă porţie de pilaf. Când am ajuns acasă şi am deschis caserola, am văzut că pilaful era mucezit. Flori mari de mucigai, vorba poetului, pe toată suprafaţa lui. N-aveam nimic altceva şi nici în oraş nu mai aveam ce să găsesc. M-am culcat nemâncată, plângând. (I.P.)