Cuvînt-cheie: note


De fapt, civilii nu vor să termine Casa. Şi, în mod cert, nici comandanţii noştri. Motivul e simplu: banii. Uranus e finanţat dintr-un sac fără fund. Salariile civililor sunt uriaşe, iar soldele militarilor cu funcţii de răspundere de-aici şi primele pe care le încasează ating niveluri cu adevărat de vis. Se spune că numai sumele încasate de Mihail se ridică lunar la 30 000 de lei. Adică jumătate din preţul unei Dacii noi. Iar locotenent-colonelul Mihail este unul dintre militarii „mici“ de-aici! De ce-ar dori aceşti inşi să se termine lucrările? Cu atât mai mult cu cât, din câte ştim, toate statele de plată din Casă se distrug.

(Citat din „Robi pe Uranus. Cum am construit Casa Poporului” de Ioan Popa)

Condamnaţii la muncă silnică din minele de cărbune sau metalifere muncesc cinci ore pe zi. Deportaţii ruşi din coloniile penitenciare din Siberia, care taie buşteni sau sparg piatră, muncesc patru ore pe zi. Prizonierii englezi şi americani ai lagărelor japoneze din al Doilea Război Mondial munceau cel mult nouă sau zece ore pe zi. La Casa Republicii, în Uranus, un ofiţer român munceşte optsprezece ore pe zi! La 5 dimineaţa este în picioare şi la ora 23.00 pune capul pe pernă să se culce. Asta da, performanţă comunistă! Stahanov s-ar simţi umilit de normele de muncă trasate de Partidul Comunist Român militarilor.

(Citat din „Robi pe Uranus. Cum am construit Casa Poporului” de Ioan Popa)

Soldaţii intră unul câte unul în cantină, ajung în faţa ghişeului în spatele căruia angajatele civile ale cantinei le pun pe farfurii de aluminiu cu marginile strâmbe mâncarea şi-şi primesc pe tăvi de plastic murdare şi ciobite porţia mizeră, masa de seară. Mă uit la militarii din plutonul meu. Se aşază la mese şi mănâncă tăcuţi. Seara nu mai au putere nici să vorbească. Le privesc chipurile obosite, feţele nerase, murdare, mâinile bătătorite de muncă… Îmi iau la rândul meu porţia şi trec la masă. Mănânc. E aproape ora opt şi jumătate seara şi zarva s-a potolit. Coada la ghişeu este pe sfârşite. Mă ridic. Duc tava la punctul de debarasare şi ies din sală.

(Citat din „Robi pe Uranus. Cum am construit Casa Poporului” de Ioan Popa)