(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 0 min)

Nu știu cum era înainte, dar atunci cînd l-am cunoscut eu, în primăvara lui ’77, în casa lui Nichita era un du-te-vino mai rău ca în Gara de Nord. Veneau tineri poeți de prin toate colțurile țării, încărcați cu damigene și cu de-ale gurii. Veneau vechi prieteni, iar unii, precum poetul Grigore Hagiu, nu mai plecau cu zilele sau chiar cu săptămînile. Nichita, care toată tinerețea stătuse pe unde apucase, nu crîcnea, ba chiar aș putea spune că se lăsa înveselit de situație.

(„Scriitor în comunism (niște amintiri)” – Ștefan Agopian)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.